Sari la conținut

Andreea Marin, probleme din cauza frumuseții: „Fata asta nu are ce căuta la ştiri”

Din cuprinsul articolului

Andreea Marin, probleme din cauza frumuseții. Dacă unele femei cred că frumusețea deschide toate ușile, vedeta poate confirma că lucrurile nu stau chiar așa.

Fosta prezentatoare TV de la Surprize, Surprize a vorbit despre momentul în care a avut probleme în carieră din cauza frumuseții sale.

„Nu o să mă plâng acum de ceea ce mi-a dăruit Dumnezeu, dar eu nu aş numi-o frumuseţe. Eu am fost întotdeauna o fată oacheşă aşa, cu ochii vii şi asta nu aş numi-o neapărat frumuseţe, ci mai de grabă carisma.

Nu consider că sunt o frumuseţe, am multe defecte, dar consider că nu trec neobservat, ceea ce poate fi mai mult decât frumuseţea de catalog, uneori. Pentru această muncă a noastră în faţa camerei, în faţa ecranelor, cred că este un mare avantaj.

Pe de altă parte, a existat un singur moment în care lucrul ăsta m-a incomodat. Eram la ştiri, pe la începuturi, eram un copil şi păream mică.

Aveam o față dulce, trăsăturile erau dulci. Prezentam ştirile de seară, principalul program de ştiri al Televiziunii Naţionale şi, uneori, ştirile erau dure şi eu aveam această fată dulce.

Cineva din forul superior al TVR de atunci am aflat că s-ar fi exprimat în felul următor: „Fata asta nu are ce căuta la ştiri. Este prea oacheşă, este prea dulce. Ştirile alea trebuie să fie mai serioase aşa”.

Noroc că nimeni nu a ascultat această părere şi treaba a mers în continuare. Ştiu să exprim şi o veste tristă şi o veste bună”, a mărturisit Andreea Marin, într-un interviu pentru Spectacola.

Momente în care s-a lovit de imposibil

Printre altele, Andreea Marin a fost întrebată dacă au fost momente în viața sa când s-a lovit de imposibil.

“Imposibilul e doar atunci când, dintr-un motiv ce nu depinde de noi, viața noastră e în pericol, un motiv pe care nu-l putem înlătura cum ar fi o boală fără leac.

Acolo da, nu mai depinde de noi orice am face. Sau un alt exemplu, în care lucrurile depind de oameni, dar nu de unul singur: un război. Acolo un singur om nu poate să facă minuni, e nevoie de o forță colectivă. Și atunci da, în astfel de situații limită poți spune că nu există nu se poate.

Dar în situațiile în care tu ai putea să faci mai mult și, de fapt, îți pui singur limite și nu faci mai mult din comoditate, din neștiință, din teamă, dar la prima vedere, pentru că dacă ai încerca mai mult ai vedea că nu există un pericol real. Pericolul e doar în mintea ta”, a declarat Andreea Marin, în exclusivitate pentru sursa mai sus menționată.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel