Categories: Ştiri sănătate

Andreea Bălan a ajuns de urgență la spital: „Am avut nevoie de cusături în urgență”

Andreea Bălăn cunoscută în mediul on-line pentru talentul desăvârșit la dans, s-a confruntat cu o peripeție pe care a povestit-o fanilor: a căzut de pe role și a fost necesară o intervenție la camera de gardă.

”Ieri a fost o zi memorabilă care va rămâne întipărită un pic pe fața mea (la propriu).

La 3 minute după ce am făcut această poză veselă, am pupat bordura (la propriu).

Că de, am crezut că pe role e la fel ca pe gheață, dar am aflat că e mai greu și căzăturile sunt și mai urâte (rămâi lipit de asfalt, nu aluneci).

Am avut nevoie de cusături în urgență, iar doctorul Zamfirescu mi-a cusut buza de sus și îi mulțumesc muuult pentru promptitudine.

Oftica mare e că am căzut așa simplu în fața casei după 3 luni în care am făcut acrobații și nebunii pe gheață la Dancing on Ice România.

În concluzie, câteodată nu sunt chiar wonderwoman, mai și cad (la propriu și la figurat), dar mă ridic și merg la doctor, sau îmi sun grupul de suport (psihic) și îmi revin instant, îmi iau pelerina și zbor iar.

Noroc că am filmări la ”Te cunosc de undeva” săptămâna viitoare și pană atunci îmi trece. V-am povestit pățania că mi se pare funny.

Stay safe & take care when skateing. Love you all!

PS. Ella și Clara merg mai bine ca mine pe role, ele nu cad ca mine”, a scris Andreea Bălan pe o rețea socială.

 

 

Recent Posts

Anxietatea e problemă tot mai întâlnită! Preia controlul cu 5-HTP

Anxietatea a devenit o experiență comună pentru mulți dintre noi. Zilnic, ne confruntăm cu factori…

24 de minute ago

Care sunt riscurile anesteziei epidurale și ce alternative există

Riscurile anesteziei epidurale. Anestezia epidurală este o metodă comună de ameliorare a durerii în timpul…

54 de minute ago

Zodiile care termină anul 2024 în forță. Află cine sunt favoritele astrelor și ce le rezervă viitorul!

Zodiile care termină anul în forță. Pe măsură ce anul 2024 se apropie de final,…

o oră ago

Oameni cu abilități excepționale care sfidează limitele umane. Ei fac imposibilul să pară posibil

În lumea noastră, există oameni care par să sfideze limitele umane, demonstrând abilități și proprietăți…

2 ore ago

Beneficiile postului pentru sănătatea fizică și psihică. Ce îmbunătățiri apar în minte și în trup

Beneficiile postului. Postul, o practică veche și profund spirituală, a fost redescoperit recent de știință…

2 ore ago

Screening-uri și teste medicale de care aveți nevoie în funcție de vârstă

Menținerea sănătății prin screening-uri medicale regulate este esențială pentru prevenirea și depistarea timpurie a bolilor.…

3 ore ago

Citeste si: