O afecțiune des întâlnită la femeile adulte, endometrioza este o patologie ale cărei cauze de apariție încă nu sunt pe deplin lămurite. Însă se știe cu certitudine că este una dintre problemele de sănătate asociate cu infertilitatea.
Am adunat cele mai des întâlnite mituri care circulă pe seama acestei afecțiuni și le-am discutat cu doctorul Andreas Vythoulkas, medic specialist obstetrică-ginecologie, cu supraspecializare în infertilitate.
Din nefericire, endometrioza este una dintre acele afecțiuni ce poate duce la infertilitate și multe dintre femei nu știu că suferă de această boală până în momentul în care ajung în cabinetul medicului specialist în infertilitate. Acest lucru se întâmplă atunci când sarcina întârzie să apară, după un an de contacte sexuale repetate și neprotejate.
“Cavitatea uterului este căptușită de o mucoasă numită endometru. Afecțiunea constă în dezvoltarea celulelor endometriale, necanceroase, în afara cavității uterine. Practic, acestea se pot regăsi pe ovare, trompe uterine, intestine, pe suprafața mucoasei din cavitatea pelvină și, în cazuri rare, pe creier, plămâni. Cele mai întâlnite simptome ale endometriozei sunt sângerările menstruale abundente și uneori neregulate, durerile în timpul menstruației cât și în timpul actelor sexuale, urinări dese și dureroase, infertilitate. Diagnosticul se pune prin laparoscopie, o intervenție puțin invazivă prin care afecțiunea poate fi și eliminată. Este important de știut faptul că endometrioza este o afecțiune ce se moștenește, iar rata de revenire a bolii este mare” ne-a explicat doctorul Andreas Vythoulkas.
Endometrioza este o cauză a infertilității feminine – ADEVĂRAT
În funcție de gradul afecțiunii și de momentul în care aceasta este diagnosticată, endometrioza poate întârzia apariția sarcinii. Cu alte cuvinte, dacă afecțiunea a fost corect diagnosticată și de la o fază incipientă a bolii, se poate interveni asupra celulelor endometriale prin intervenție laparoscopică, sarcina putând să apară apoi imediat. În cazul unei endometrioze aflată într-un stadiu avansat, celulele endometriale au afectat ovarele sau trompele uterine acoperindu-le sau blocându-le cu aderențe. Acest fapt va face imposibilă fie eliberarea ovulului din ovar pentru a fi fertilizat, fie transportul acestuia spre trompă.
Dureri doar în timpul menstruației – FALS
O caracteristică importantă a endometriozei este reprezentată de prezenta durerilor în timpul perioadei menstruale. Dar, boala instalată, leziunile și inflamațiile determinate de aceasta sunt resimțite, sub forma durerilor, în fiecare zi. Dacă unele femei diagnosticate cu endometrioză prezintă dureri în timpul actului sexual, altele pot resimți aceste dureri în timpul eliminării fecalelor sau în afara perioadei menstruale.
Anticoncepționalele ameliorează endometrioza – ADEVĂRAT
Endometrioza nu este o afecțiune ce se vindecă, doar se pot ameliora simptomele și durerile. Într-o primă fază a bolii, tratamentul afecțiunii constă în administrarea de contraceptive orale și antiinflamatoare dar nu pentru mult timp.
Tratamentul chirurgical elimină endometrioza – FALS
După stabilirea diagnosticului, majoritatea medicilor recomandă tratamentul medicamentos. Atunci însă când țesuturile endometriale afectează alte organe sau tratamentul hormonal nu a dat rezultatele așteptate, țesuturile endometriale vor fi îndepărtate prin laparoscopie. După această intervenție cresc șansele apariției sarcinii în mod natural, iar durerea și celelalte simptome ale afecțiunii sunt reduse. Se apelează la tratamentul chirurgical atunci când endometrioza a ajuns într-un stadiu avansat. De asemenea, acesta se recomandă atunci când simptomele bolii afectează grav calitatea vieții femeii sau când medicamentele nu au avut efect.
Anumite alimente agravează boala – ADEVĂRAT
Alimentele bogate în estrogen contribuie la evoluția endometriozei. Astfel, dacă diagnosticul a fost confirmat, este recomandat ca în alimentația unei femei cu endometrioză să se regăsească rar alimente precum sfecla, soia, morcovi, carnea roșie (ton, vită), zahărul, drojdia. Sunt de preferat legumele și fructele preparate termic mai puțin, uleiul de măsline, citrice, carne albă și pește.