Din cuprinsul articolului
O bolnavă de cancer de 57 de ani este în comă la Spitalul Universitar din Iași, după ce ambulanța chemată acasă de bolnavă nu avea nici un medic și nici nu era dotată corespunzător.
Corpul de Control al Ministerului Sănătăţii a fost solicitat să facă verificări la Ambulanţa Vrancea, după ce o bolnavă de cancer în fază terminală a fost tratată cu indiferenţă de conducerea instituţiei.
Situaţia revoltătoare a avut loc pe data de 31 mai, când Serviciul de Ambulanţă Judeţean a fost solicitat să transporte o femeie în vârstă de 57 de ani la Spitalul Universitar din Iaşi.
Potrivit medicului curant al pacientei internate în primă fază la Focșani, acesta a solicitat ca ambulanța ce o va transporta pe pacientă să fie dotată corespunzător, iar însoțirea pacientei să fie realizată de un medic de la ambulanță.
Întreaga poveste se întâmpla pe la ora 13.00, în acel moment fiind disponibile cinci echipaje, dintre care doar două cu medic, care urmau să-şi încheie tura la ora 15.00.
Medicul care trebuia să o însoţească pe pacientă, care lucra pe singura ambulanţă dotată corespunzător, era chiar fostul director de până acum al SAJ Vrancea, dr. Vitalie Beţişor, pe care directorul medical Vasile Costin s-a gândit să-l menajeze, acesta din urmă considerând că pacienta este stabilă şi poate fi transportată doar cu asistent medical.
Bolnava a ajuns în comă în Iași
Calculul şefului medical al Ambulanţei s-a dovedit total greşit, întrucât pe drumul spre Iaşi pacientei i s-a făcut rău şi a intrat în comă, fapt pentru care echipajul de pe ambulanţă a solicitat sprijin specializat, femeia fiind preluată de medicii de la Iaşi în stare critică, în care se găseşte şi în prezent.
Cazul a ajuns şi la urechile prefectului de Vrancea, Nicuşor Halici, care a convocat la câteva zile după incident o întâlnire cu directorii Direcţiei de Sănătate Publică şi Serviciului de Ambulanţă Judeţean Vrancea, potrivit Adevărul.
„Există în continuare câteva contradicţii între ce spun cei de la Serviciul de Ambulanţă şi cei de la spital. Am să cer Corpul de Control la Ministerului Sănătăţii şi la Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul Serviciului de Ambulanţă ca să lămurească exact situaţia, pentru că mi se pare anormal să rişti viaţa unui om în condiţiile în care puteau fi chemaţi medici de acasă să însoţească pacientul sau putea să aştepte pacientul până a doua zi când exista echipaj cu medic, astfel încât să nu-i fie pusă viaţa în pericol. Medicul curant a cerut ambulanţă cu medic şi cei de la ambulanţă trebuiau să rezolve solicitarea”, a declarat prefectul Nicuşor Halici.
Acesta susţine că directorul medical şi-a asumat culpa, motivând faptul că nu putea lăsa judeţul fără singura ambulanţă de Tip 0, folosită în eventualitatea unor urgenţe majore sau accidente grave.
Până când ancheta Corpului de Control al Ministerului Sănătăţii va lămuri situaţia, printre angajaţii Serviciului de Ambulanţă Judeţean se vorbeşte deja că directorul medical Vasile Costin a luat decizia să iasă la pensie, întrucât îndeplineşte condiţiile. Acesta nu ne-a răspuns la telefon pentru a oferi detalii.