Categories: Ştiri sănătate

Anchetă la Spitalul Județean Târgu Jiu, după o eroare medicală gravă. O femeie gravidă în nouă luni, operată pentru hernie

Conducerea Spitalului Județean de Urgență din Târgu Jiu a declanșat o anchetă internă, după ce o gravidă a fost operată de hernie.

Este vorba de o femeie în vârstă de 35 de ani care s-a prezentat la Spitalul Județean Târgu Jiu cu dureri. Medicii nu au realizat că este gravidă și viitoarea mamă a fost operată de hernie. Ulterior, a fost depistată sarcina și s-a intervenit prin cezariană.

Mama este internată la ATI, iar nou-născutul la Neonatologie. Șefii SJU Târgu Jiu vor să afle cum a fost posibilă o asemenea eroare medicală majoră și au dispus o anchetă internă.

Potrivit gorjexpress.ro, colegii medicului care a operat-o pe femeia de 35 de ani spun că doctorul ar fi procedat corect și că ar fi fost mințit de pacientă. „Este mai complicat. Pacienta a mințit ca are ciclu și a luat anticoncepționale. Este grasa și avea o eventrație strangulată care a mărit abdomenul. Și ea și copilul sunt bine. A scăpat fără rezecție intestinală și fără anus pe burtă. Este regretabil când pacientul te minte.

A fost operată anterior și era ruptă operația. A venit pentru că o durea, fiind strangulată. Pacienta l-a indus în eroare pe doctor. Știa că e gravidă.”, a declarat unul dintre medicii din SJU Târgu Jiu, care a dorit să își păstreze anonimatul.

Echipa de medici, chemată să dea explicaţii

În replică, purtătoarea de cuvânt al unităţii sanitare, Mihaela Ţicleanu, a declarat pentru News.ro că se încearcă aflarea detallilor legate de această situaţie: „Pentru a afla toate detaliile, mediul chirurg şi ceilalţi medici prezenţi în sala de operaţie au fost chemaţi în această dimineaţă de către conducerea unităţii sanitare pentru a-şi exprima punctele de vedere.

Menţionez faptul că pacienta în vârstă de 35 de ani se află la Terapie Intensivă pentru recuperarea post-operatorie, iar nou-născutul, este vorba de o fetiţă care s-a născut la greutatea de 3,2 kilograme, este internat la neonatologie. Atât starea de sănătate a mamei, cât şi starea de sănătate a nou-născutei este stabilă şi ambele sunt bine”, a precizat Ţicleanu.

Ea a afirmat că la acest moment conducerea spitalului adună date pentru a stabili ce s-a întâmplat. ”Încă încercăm să aflăm care a fost situaţia. Pot să vă spun că se pare că există cazuri medicale, demonstrate, cercetate, în care femeia efectiv nu ştie că este însărcinată.

Ea s-a prezentat la spital pentru dureri abdominale, i s-a pus diagnosticul de eventraţie, pentru care s-a şi intervenit şi pe care o şi avea de fapt. Ea zice că nu a ştiut că este însărcinată, în aceste nouă luni nu a fost niciodată la medic. Din ce am putut afla până acum, nu a fost nici măcar la medicul de familie”, a declarat Mihaela Ţicleanu.

Recent Posts

Horoscop 22 noiembrie 2024. Dezastru pentru o zodie azi: Posibil eșec

Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…

8 minute ago

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…

29 de minute ago

Ce se întâmplă dacă faceți baie fierbinte în fiecare zi? Efecte nebănuite

Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…

48 de minute ago

Zodii lovite de noroc până la final de an. Au șanse uriașe să câștige la LOTO

Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…

o oră ago

Leac din bătrâni pentru ciocurile din călcâie. Lidia Fecioru: După 3-4 aplicări încep să se dizolve

Lidia Fecioru, bioenergoterapeut, a propus un leac pentru ciocurile din călcâie. După spusele ei, ciocurile…

o oră ago

Pr. Cleopa: Cel mai mare demon! Îl invoci fără să ştii chiar pe pomelnic

Din învățămintele rămase de la Părintele Cleopa, descoperim cel mai mare demon pe care noi…

2 ore ago

Citeste si: