Din cuprinsul articolului
Anchetă la spitalul din Hunedoara după ce o tânâră de 24 de ani a murit în mod neașteptat. Cunoscuții tinerei acuză personalul medical de neglijență.
Tragedia i-a cutremurat pe apropiaţii tinerei din Hunedoara, iar unii dintre ei au reclamat că Roxana putea fi salvată. Primarul comunei Cerbăl, Mircea Costa, fost apropiat al Roxanei Popa, a susţinut, sâmbătă, într-un mesaj publicat pe pagina sa de Facebook, că Roxana ar fi avut şanse la viaţă.
„Dacă se stabileşte că a fost o culpă medicală, cei vinovaţi vor plăti”
„Medicii legişti sunt de părere că Roxana putea să fie salvată dacă era tratată cu mai multă atenţie de la prima prezentare la urgenţă. Consider că toate aspectele neclare ale acestui caz tulburător trebuie să fie elucidate”, a scris Mircea Costa, potrivit adevarul.ro.
Reprezentanţii Spitalului municipal din Hunedoara spun că, înainte de a se pronunţa cu privire la modul în care a procedat personalul medical în cazul Roxanei Popa, trebuie să aştepte concluziile medicilor legişti care efectuează necropsia şi ale comisiei de cercetare din cadrul unităţii medicale.
„Dacă se stabileşte că a fost o culpă medicală, cei vinovaţi vor plăti”, spune Radu Budae, managerul Spitalului municipal din Hunedoara. Controversele în jurul morţii Roxanei Popa au apărut pentru că fata a fost adusă la Unitatea de Primiri Urgenţe a spitalului din Hunedoara întâi în ziua de 3 noiembrie.
După investigaţiile medicale (ginecologice) ea nu a rămas internată. A doua zi, în 4 noiembrie, a fost adusă din nou la UPU. Atunci a fost supusă unei intervenţii chirurgicale şi internată apoi la Secţia de Anestezie şi Terapie Intensivă, însă organismul fetei a cedat la câteva ore după operaţie. O infecţie internă, extinsă, ar fi cauzat decesul tinerei. Roxana Popa a fost elevă a Colegiului Naţional „Iancu de Hunedoara” din Hunedoara, a absolvit Facultatea de Drept şi Ştiinţe Administrative şi lucra la Primăria Comunei Cerbăl.