Din cuprinsul articolului
Agenţia Europeană a Medicamentului a anunțat că au fost verificate analgezicele care conțin metamizol, iar recomandările privind aceste medicamente vor fi împărtășite în urma investigației.
Într-un comunicat emis de Agenţia Europeană a Medicamentului se arată că „EMA a demarat o investigație în cazul medicamentelor care conțin analgezicul metamizol, pe fondul îngrijorărilor că măsurile luate pentru a minimiza riscul de agranulocitoză ar putea să nu fie suficient de eficiente.
Comitetul de siguranță al EMA (PRAC) va analiza riscul de agranulocitoză și măsurile existente de minimizare a riscului pentru toate medicamentele autorizate în UE care conțin metamizol.
Comitetul va evalua impactul posibilelor cazuri de agranulocitoză asupra raportului beneficiu-risc al medicamentelor și va emite o recomandare cu privire la continuarea, modificarea, suspendarea sau anularea licențelor în întreaga UE”, relatează Hurriyet, potrivit rador.ro.
De asemenea, EMA a distribuit lista analgezicele care conțin metamizol, arătând că acestea au fost folosite în toată Europa încă din anii 1920. În comunicatul EMA se mai arată: „Medicamentele care conțin metamizol sunt înregistrate în mai multe ţări UE: Austria, Belgia, Bulgaria, Croația, Republica Cehă, Germania, Ungaria, Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Țările de Jos, Polonia, Portugalia, România, Slovacia, Slovenia și Spania. Singurul medicament care conține metamizol autorizat în Finlanda este retras.
Medicamentul este disponibil sub mai multe denumiri: Afexil, Algifen, Algifen Neo, Algi-Mabo, Algocalmin, Algopyrin, Algozone, Alindor, Alkagin, Alvotor, Analgin, Benlek, Berlosin, Buscapina Compositum, Dialginum, Dolocalma, Flamborin, Gardan, Hexalgin , Locamin, Metagelan, Metalgial, Metamistad, Metamizol, Metapyrin, Natrijev, Nodoryl, Nofebran, Nolotil, Novalgin, Novalgina, Novalgine, Novaminsulfon, Novocalmin, Panalgorin, Piafen, Piralgin, Pyralgin, Pyralgina, Quarelin, Scopolan Compositum și Tempal Spagin”.
Agranulocitoza este o leucopenie periculoasă, o scădere a numărului de globule albe, care se poate instala brusc în organism. Agranulocitoza poate fi asimptomatică sau se poate manifesta cu febră bruscă și dureri în gât. Poate fi, de asemenea, o infecție cu progresie foarte rapidă a unui organ. Deoarece leucocitele lipsesc, micro-organismele pot intra rapid în sistemul circulator și se pot multiplica necontrolat, provocând moartea.
Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…
Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…
Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…
Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…
Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…
Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…