Din cuprinsul articolului
Din păcate, problemele de sănătate continuă pentru îndrăgita actriță Anca Pandrea, care a ajuns de urgență la spital.
Recent, văduta regretatului actor Iurie Darie a fost internată la Institutul Național de Boli Infecțioase Prof. Dr. Matei Balș din Capitală, acuzând stări de rău. Ea a fost pusă sub supravegherea medicilor și după o serie de analize s-a dovedit că are coronavirus.
Anca Pandrea, de urgență la spital: „Mi-a fost foarte rău”
Actrița a explicat că starea de rău a apărut brusc, chiar după ce s-a întors de la spital. Din fericire, în acel moment lângă ea se afla o bună prietenă care o susține în tot ce face.
„Mi-a fost foarte rău. Încă sunt în spital, nu știu când voi fi externată. M-am dus la Spitalul Militar să-mi fac niște analize. Am fost cu o prietenă și ne-am întors cu taxiul. Am venit acasă, nicio problemă. Deodată, am căzut. Noroc cu prietena mea, care a fost cu mine peste tot și era lângă mine.
Nu m-au mai ținut picioarele. M-au dus cu salvarea, aveam saturația de oxigen doar unu, era foarte mică. M-au ținut acolo, am semnat că nu stau în spital, m-am întors acasă. Apoi am avut febră, 39-40 grade. Am chemat din nou salvarea.”, a declarat Anca Pandrea, în urmă cu două zile, pentru Impact.
„Nu ştiu de unde am luat din nou virusul”
În acest moment, actrița în vârstă de 76 de ani este conectată la tuburile de oxigen. Nu este pentru prima dată când Anca Pandrea are Covid, ea fiind carantinată la domiciliu și la finalul anului trecut cu acest virus.
„Sunt conectată la tuburile de oxigen, pentru că nu pot respira aşa cum trebuie. Voi sta câteva zile aici şi apoi mă voi întoarce acasă.
Nu ştiu de unde am luat din nou virusul, pentru că nu prea ies afară din casă şi merg numai cu maşina prietenilor sau cu taxiul. Trebuie să mai îmi fac nişte analize atunci când voi ieşi de aici, unde sunt nişte oameni minunaţi, cărora le mulţumesc”, a mai spus Anca Pandrea, pentru click.ro.