Sari la conținut

Ananasul, top 9 beneficii uimitoare pentru organism. Superalimentul care îți prelungește viața

ananas tăiat
Sursă foto: arhive Docorul Zilei
O felie de ananas facilitează digestia

Ananasul este un fruct delicios și super sănătos. Intră în categoria alimentelor cu calorii negative și este prima opțiune în materie de fructe a celor care sunt preocupați de siluetă.

Ananasul, acest fruct tropical, vine la pachet cu o doză consistentă de vitamina C, dar și vitamina B1, potasiu, mangan, plus antioxidanți și compuși miraculoși, care țin bolile la distanță.

De aceea, acest fruct are atâtea beneficii uimitoare. Dar care sunt, mai exact, după ultimele studii în domeniu?

Ananasul este folosit în lumea întreagă ca un remediu universal, de la indigestie, până la alergii. Acest fruct care abundă în vitamina C este bogat în fitonutrienți, care acționează precum medicamentele sintetice.

Ananasul este cardio-protector, îmbunătățește fertilitatea și reduce inflamațiile. În plus, se găsește ușor, nu este foarte scump, se poate adapta oricărei rețete și îl găsim tot anul.

Ananasul își ține super puterea în enzima denumită bromelaină. Este o enzimă cu puternice efecte antiinflamatoare. Pe lângă biotină, vitamina B12 şi vitamina E, pentru care fructul este recunoscut, ananasul conţine toate celelalte vitamine şi 16 minerale, inclusiv fier, calciu, cupru, zinc, magneziu şi iod. Ananasul este deosebit de bogat în beta-caroten (pro-vitamina A), vitamina C şi complexul B de vitamine.

Datorită bromelainei, ananasul fluidizează sângele, stimulează circulaţia sanguină, fapt pentru care putem să-l folosim în prevenirea trombozei, aterosclerozei, în diferite boli ale inimii.

Bromelaina participă în mod activ la procesul digestiei, ușurând absorbția nutrienților proveniți de la alimentele de natură proteică.

Bromelaina poate trece de bariera digestivă, absorbindu-se și trecând mai departe în sânge, astfel că aceasta are rol benefic și în alte părți ale organismului. Printre beneficiile aportului de bromelaină se numără și rolul său antiinflamator, atât la nivel osteoarticular (boli inflamatorii), la nivelul sinusurilor (în cazul sinuzitei, atunci când sinusurile sunt inflamate), cât și la nivel digestiv, în cazul unor patologii inflamatorii (colite).

Specialiștii recunosc totuși că nu poți mări doza de bromelaină mâncând ananas mult, ci tot prin suplimente alimentare, recomandate de medic.

Această enzimă antiinflamatoare grăbește vindecarea. Acționează ca aspirina sau ibuprofenul.

Top 9 beneficii ale ananasului

  • Este o sursă bună de vitamina C, care stimulează imunitatea.
  • Conține multe fibre, extrem de benefice organismului. Fructele bogate în fibre previn cancerul colorectal și scad nivelul zahărului din sânge.
  • Ajută la slăbit. Este un fruct prietenos cu silueta, previne constipația, reglează tranzitul digestive, te scapă de balonare.
  • Îmbunătățește fertilitatea. Așa a constatat Academia de Nutriție Americană. Fructele bogate în antioxidanți Previn infertilitatea, întrucât radicalii liberi pot dăuna sistemului reproducător. Cei care ”lucrează” la un bebe sunt sfătuiți să consume ananas.
  • Te protejează de bolile cardiovasculare, tot grație fibrelor, potasiului, vitaminei C și antioxidanților.
  • Previne astmul. Betacarotenul din fructe ca ananasul poate scădea riscul de inflamații respiratorii și astm.
  • Ajută la destinderea creierului. Consumul de ananas îți îmbunătățește starea și poate alunga depresia și anxietatea, datorită triptofanului. Ca urmare, corpul va produce serotonină, unul din hormonii principali ai fericirii.
  • Poate combate cancerul. Tot bromelaina are veleități anti-canceroase.
  • Este antiinflamator
  • Ajută digestia
Etichete:

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel