Sari la conținut

Analize doar cu cardul de sănătate. Ecografii mamare și teste de osteoporoză, decontate de stat

Card de sanatate
sursa foto: arhiva Doctorul Zilei

Începând din această lună, CNAS a extins lista de analize medicale acoperite de stat. Astfel, ecografiile mamare și testele pentru osteoporoză vor putea fi făcute gratuit. De asemenea, vor putea fi făcute doar cu cardul de sănătate investigații pentru depistarea bolilor cu transmitere sexuală, disponibile inclusiv în cazul adolescenților minori, cât și de tratamente stomatologice, precum detartrajul.

Începând cu acest an, Casa Națională de Sănătate plătește medicii de familie cu mai mulți bani pentru a-i motiva să facă prevenție. Anul trecut, în România, analizele de prevenție recomandate de medicii de familie au însemnat doar 2% din totalul testărilor medicale.

De analize, pot beneficia, la recomandarea medicului de familie, și românii neasigurați. „La medicina de familie, în acest moment, este cât se poate de rentabil ca un pacient care se prezintă la cabinet să poată să efectueze un examen de bilanț, care presupune identificarea factorilor de risc, dar și anumite investigații care se încadrează în ceea ce se numește screening. Ideea e bună, dar pacienții sunt sceptici că vor beneficia de noile servicii. Cutuma e că fondurile alocate se termină prea repede”, a precizat pentru digi24.ro medicul de familie Gindrovel Dumitra.

Noutăţile care se aplică din această lună

În asistenţa medicală primară, pe lângă dezvoltarea serviciilor preventive pentru toate persoanele înscrise pe lista medicului de familie, se introduc noi servicii diagnostice şi terapeutice, cum ar fi: recoltarea probelor biologice pentru efectuarea testului Babeş-Papanicolau pentru femeile simptomatice sau care planifică o sarcină, efectuarea testului Frax – utilizat pentru calculul riscului de fractură la pacienţii cu osteoporoză, efectuarea de tratamente intravenoase cu injectomat, imobilizarea unei fracturi, tratamentul entorselor şi luxaţiilor, spălătura gastrică etc.

Pentru comunicarea rapidă a informaţiilor necesare tratării pacienţilor, medicii de familie vor consemna în biletele de trimitere adresa de e-mail a cabinetului, la care poate fi transmisă electronic scrisoarea medicală de la ambulatoriul de specialitate sau de la spital, precum şi rezultatul analizelor/investigaţiilor paraclinice, după caz.

În asistenţa medicală ambulatorie clinică de specialitate se extinde lista cuprinzând afecţiunile care permit prezentarea direct la medicul de specialitate, incluzând şi hemofilia, talasemia, sifilisul (genital primar şi secundar al pielii şi mucoaselor), HIV/SIDA, dermatita atopică, deficitul congenital de factor VII, trombastenia Glanzmann, hemipareze, parapareze şi tetrapareze indiferent de etiologie.

În lista serviciilor diagnostice şi terapeutice au fost introduse o serie de servicii specifice pentru anumite specialităţi:
  • descărcarea şi interpretarea rapoartelor specifice dispozitivelor utilizate în gestionarea diabetului zaharat (dispozitive de monitorizare glicemică continuă, sisteme de infuzie subcutanată a insulinei – pompe de insulină, aplicaţii de monitorizare a valorilor glicemice) – specialitatea diabet zaharat, nutriţie şi boli nutriţie;
  • tomografia în coerenţă optică – specialitatea oftalmologie;
  • extracţia dispozitivului intrauterin – specialitatea obstetrică – ginecologie;
  • tratamentul tumorilor exulcerate, suprainfectate, îngrijire complicaţii stome, fistule tumorale, tratamentul limfedemului – efectuate de medici cu atestat de îngrijiri paliative;
  • uroflowmetria – specialitatea urologie.
  • imunoterapia specifică cu vaccinuri alergenice standardizate cu administrare subcutanată – specialitatea alergologie şi imunologie clinică;
  • puncţie biopsie mamară ghidată ecografic – efectuată de medici cu specialitatea chirurgie generala, obstetrică-ginecologie, oncologie medicală cu atestat/competenţă în senologie imagistică, radioterapie cu atestat/competenţă în senologie imagistică.

Totodată, se extinde lista serviciilor medicale în scop diagnostic-caz cu servicii acordate pacientelor pentru depistarea precoce a cancerului de sân. Noile servicii medicale de radiologie imagistică medicală şi medicină nucleară decontate sunt:

  • mamografie cu tomosinteză unilaterală şi mamografie cu tomosinteză bilaterală (investigaţii ce pot fi recomandate pentru monitorizarea pacientelor cu cancer de sân);
  • mamografie digitală 2D;
  • tomografie dentară CBCT mandibulară, maxilară, respectiv bimaxilară;
  • ecografie musculoscheletală;
  • ecografie cutanată;
  • ecografie a aparatului urinar/genital masculin;
  • ecocardiografie de efort;
  • RMN şold – articulaţie coxo-femurală nativ şi cu substanţă de contrast;
  • RMN whole-body;
  • limfoscintigrafie planară.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel