Sari la conținut

ANALIZĂ DOCTORUL ZILEI: O modă îngijorătoare: româncele nu mai vor nașteri naturale, 80% din nașterile din privat sunt prin cezariană

Geta Roman

Româncele nasc prin cezariană pe bandă rulantă: în ultimii cinci ani frecvența acestor operații s-a dublat, ajungându-se în 2012 ca jumătate din copii să nu mai vină pe lume pe cale naturală. Cu 20 – 30 de ani în urmă, orice medic ți-ar fi explicat că „un copil născut prin cezariană nu poate lua 10 în scorul Apgar, din motive bine întemeiate”. Acest scor cuantifică mai mulți parametrii estențiali precum respirația, bătăile inimii, reflexele, culoarea pielii.Un copil născut în urma unei operații nu poate respira normal și corect imediat după naștere, așa că nota lui va fi mai mică.
Însă, scorul 10 se dă pe bandă rulantă pentru că e doar un motiv de a gâdila orgoliul mămicii, dar și al medicului.

82% din nașterile la privat, prin cezariană

^Numărul nașterilor prin cezariană este
extrem de mare mai ales în clinicile private

În condițiile în care Organizația Mondială a Sănătății recomandă o frecvență a cezarienelor de 10%, din totalul nașterilor contorizate în Romania, în anul 2012, 41,2% au fost prin cezarienă. La acestea se adaugă nașterile din clinicile private (necontorizate oficial), unde rata cezarienelor este de 60% din totalul nașterilor.
Spre exemplu, în Timișoara,  82% din copiii născuți în maternitățile private vin pe lume prin cezariană. Medicii recunosc că e la modă.  Tot ei au ajuns să modifice scorul Apgar și să dea notă de 10 unui copil care nu se naște pe cale naturală.
Orice asistentă medicală sau moașă știe că   un bebe născut prin cezariană nu poate respira automat corect – ca atare nu poate primi punctajul maxim la capitolul „respirație”.
Când se dă 10 pe merit
Dacă sarcina a fost fără probleme și nașterea naturală lipsită de complicații, copilul vine pe lume cu toți parametri maximi și ia un 10 meritat. „În momentul travaliului declanșat există niște hormoni care se transmit prin placentă la făt și care îi «spun» acestuia că în câteva ore va fi independent de corpul mamei și că trebuie să se descurce”, explică medicul Ioana Vârtosu.
Se întâmplă două modificări majore. Pe de o parte, la nivel respirator începe să se resoarbă din lichidul amniotic pe lângă alveolele pulmonare – lăsând alveolele libere astfel încât prin nașterea naturală a fătului acestuia să i se inițieze prima respirație. Acest lucru se întâmplă și la copiii care sunt născuți prin cezariană, dar după declanșarea travaliului. În al doilea rând, la nivel circulator, artera care face șuntarea între circulația mare și circulația mică intrauterin, se închide natural în timpul travaliului.
Acest lucru se întâmplă mult mai târziu la copiii născuți prin cezariană programată (n.r. înainte de declanșarea travaliului), ne-a mai explicat medicul Ioana Vârtosu.
E sau nu pregătit bebelușul pentru naștere
Neonatologul Adrian Sorin Crăciun pune punctual pe i. „Ca neonatologi nu punem foarte mare preț pe scorul Apgar. La maternitățile private  se fac cele mai multe cezariene la rece (fără declanșarea travaliului), iar în aceste cazuri notele se mai umflă. Medicul gândește că nu poți să îi spui mamei pe care tu ai chemat-o și i-ai făcut cezariană că bebelușul ei nu era pregătit de naștere, așa că notează nou-născutul cu un 10 nerealizat în realitate”, afirmă Crăciun.
Însă nu putem omite adevărul că acest punctaj oferă primele informații despre cum s-a prezentat fătul la venirea sa pe lume, și de aceea e firesc și bine ca „nota” să fie dată corect.

Ce este scorul Apgar și de ce este important

Imediat după naștere, chiar în primele 60 de secunde, se face o apreciere a stării de sănătate a nou-născutului, prin evaluarea funcțiilor vitale și a capacității de adaptare la condițiile din mediul extrauterin. Astfel, simultan cu acordarea primelor îngrijiri, medicul neonatolog va nota starea clinică și comportamentul nou-născutului, cuantificând funcțiile vitale cu ajutorul scorului sau indicelui Apgar (pus la punct în 1952 de medicul Virginia Apgar, ca o metodă simplă pentru evaluarea rapidă a stării de sănătate a unui nou-născut). Sunt cinci parametri care se punctează cu maximum două puncte – respirația spontană (și țipătul), frecvența cardiacă (peste 100 de bătăi pe minut), tonusul muscular (mișcarea membrelor), excitabilitatea reflexă (copilul țipă, tușește sau strănută când i se introduce sonda nazală pentru curățarea căilor respiratorii), culoarea roz a tegumentului.

„Medicii scapă de malpraxis, mamele-de durere”

Operațiile cezariene sunt pe placul medicilor, dar și al viitoarelor mămici. Durează puțin, pot fi programate și îi scapă de multe griji

Deşi legislaţia românească nu le permite medicilor să facă operaţii de cezariană la cerere, totuşi, dacă există riscul pentru mamă sau bebeluş să apară complicaţii prin naşterea naturală, se poate opta pentru această intervenţie chirurgicală. Sunt anumite categori de afecțiuni în care chiar se impune operația (miopie, boli transmisibile, hepatite). Sub paravanul acestor riscuri, cezarienele au devenit regula. „Există și cezariană electivă (așa dorește pacienta), însă conduita o impune medicul. Eu fac meseria asta de 40 de ani. La începuturile carierei mele erau între 10 și 13% cezariene. Acum, în țările civilizate acest procent nu sare de 15%, în timp ce  la noi ajunge la 80% la privat și 50% la stat”, afirmă conf. dr. Petre Brătilă, medic primar obstetrică – ginecologie.  Şi medicii din maternităţile din Timişoara preferă naşterile prin cezariană. Doru Anastasiu, şeful Secţiei de Obstetrică-Ginecologie din cadrul Maternităţii Bega, afirmă că, în acest moment, 62 % din naşteri au loc prin cezariană pentru că este la modă.
„Ajutorul” presei
Cauzele numărului mare de cezariene țin, pe de o parte, de educația medicală a mamei, iar pe de altă parte, de atitudinea medicilor. „Și mass-media a jucat un rol important în această degradare prin mediatizarea cazurilor de feți morți sau născuți cu diverse probleme. Apoi, mamele își iau de pe forumuri informații neprelucrate și vin la medic cerând să li se garanteze că totul va ieși bine. Ori medicul nu poate face asta, biologia nu e matematică, are multe variabile”, comentează conf. dr. Petre Brătilă.
Spaima de eșec și de represalii a modificat și comportamentul medicilor.  „Există riscul ca în timpul naşterii naturale să aibă loc o ruptură uterină, femeia poate să îşi piardă vederea sau dacă apar alte complicaţii, pacienta poate da medicul în judecată pentru că nu i-a recomandat să nască prin cezariană, şi atunci este normal ca şi medicii să opteze pentru naşterile prin cezariană”, crede şeful secţiei de Obstetrică-Ginecologie din cadrul Maternităţii Bega. De asemenea, o naștere prin cezariană este mai comodă pentru medici, pentru că, de cele mai multe ori, femeia este programată la o anumită oră.
Soluțiile medicilor
În țările civilizate nu se duce medicul să asiste nașterea, gravida e urmărită de moașă, iar doctorul vine doar în caz de complicații. „Este nevoie de o campanie pentru promovarea nașterii pe cale naturală, cu doctori care să vorbească că e un act natural”, este de părere profesorul Petre Brătilă.

^ „Nașteți natural! Așa este fiziologic”

”O directivă pentru a scădea numărul cezarienelor nu e o soluție, e nevoie de o campanie pentru promovarea nașterii pe cale naturală”, crede
Conf. dr Petre Brătilă, medic primar obstetrică-ginecologie

Medicul Doru Anastasiu le recomandă mămicilor să opteze pentru nașterea pe cale naturală pentru că „așa este fiziologic și normal. Plus că femeile care nasc prin cezariană se recuperează mai greu, nu pot să ridice greutăți o perioadă ca să nu se deschidă rana”. O primă operație de cezariană face ca, în general, și celelalte nașteri să aibă loc tot prin aceeași metodă. Nu în ultimul rând, o mamă care a născut pe cale naturală își poate alăpta imediat bebelușul, în timp ce după cezariene laptele vine mult mai greu, iar copiii sunt hrăniți de multe ori cu lapte praf.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel