Din cuprinsul articolului
Amețeală versus vertij. Iată explicațiile
Amețeala poate avea nenumărate cauze, de la cele mai banale și până la semnale de alarmă pentru afecțiuni serioase. Dar ce este vertijul și cât de grav poate fi? Cum putem ști dacă este vertij sau doar amețeală trecătoare? Amețeala este însoțită de stare de vomă, de dureri de cap? Este un vertij rotator? Durează mult? Recidivează? Acestea sunt doar o parte din întrebările pe care medicii ni le pot adresa pentru a ne diagnostica în mod corect.
Atunci când ne pierdem starea de echilibru, fără să fi consumat băuturi alcoolice sau alte substanțe, poate că nu dăm importanță sau dimpotrivă. Totuși, orice semn că ceva este în neregulă ar trebui să fie investigat, fără a cădea însă în ipohondrie.
Senzația de dezechilibru se poate manifesta ca vertij sau amețeală, iar această problemă poate fi cauzată de mai mulți factori, având în vedere că „echilibrul este un mecanism complex determinat de interactiunea dintre sistemul vestibular (din urechea interna), vedere si sistemul proprioceptiv (receptori din muschi, tendoane si articulatii), care trimit informatii ce sunt integrate la nivel central (la nivelul creierului)”, explică
Potrivit medicului Ramona Ungureanu, vertijul este o iluzie de mișcare rotatorie – pacientul se învârtește sau lucrurile se învârtesc in jurul său – si este cel mai adesea rezultatul unei afecțiuni a urechii interne.
Destul de complex, vertijul este clasificat în functie de originea simptomelor in:
Principalele cauze de vertij periferic sunt reprezentate de: vertijul paroxistic pozițional benign (VPPB), sindromul Meniere, neuronita vestibulara, sindromul de dehiscenta de canal semicircular superior, migrena vestibulara.
Majoritatea pacientilor cu vertij periferic au, de asemenea, alte simptome ale afectiunii urechii cum ar fi : hipoacuzie (scaderea auzului), tinitus (zgomot in ureche), senzatie de plenitudine auriculara, otoree (secretie la nivelul urechii). De asemenea, vertijul periferic este insotit de simptome vegetative intense: greata, varsaturi, tahicardie, transpiratii.
Atunci cand vertijul este determinat de o afectiune la nivel central, de obicei nu este insotit de hipoacuzie si tinitus, simptomele vegetative sunt mai putin intense si poate fi asociat cu deficite neurologice, tulburari de vorbire, tulburari de deglutitie, ataxie, vedere dubla. Principalele cauze de vertij central sunt reprezentate de accident vascular cerebral, formatiuni tumorale cerebrale, scleroza multipla, migrene.
Senzatie de nesiguranta tranzitorie, care se poate manifesta ca senzatie de cap tulbure, dezorientare spatiala, senzatie de plutire sau balans, intoleranta la miscare, amețeala este adesea rezultatul unor afectiuni sistemice, ale sistemului nervos central sau cardiovascular, explică dr. Ramona Ungureanu.
Potrivit medicului, ameteala poate aparea intr-o serie de conditii patologice generale de tip : criza hipertensiva, hipoglicemie, anemie, insuficienta vertebro-bazilara, tulburari endocrine, tulburari digestive (colecistita, apendicita) sau administrare de medicamente, consum excesiv de alcool sau consum de droguri, rau de miscare (kinetoza), tulburari psihice, stress, oboseala excesiva etc.
Atunci când avem o tulburare de echilibru, trebuie să dăm importanță, deoarece amețeala necesita o evaluare completa pentru a se determina care este natura sa. Investigațiile vor determina daca suferim de vertij sau de ameteala, care sunt factorii declansatori, daca tulburarea este episodica sau permanenta, durata si severitatea episoadelor, care sunt simptomele asociate, istoricul medical al pacientului (sistemul neurologic, cardiologic, sistemul vizual, consumul de medicamente, droguri sau alcool), antecedentele privind traumatismele etc.
Cei care au astfel de probleme, fie că vorbim de vertij sau amețeală, trebuie să se adreseze medicului pentru consultații ORL, în primul rând, dar mai poate fi nevoie și de investigații neurologice, oftalmologice, cardiologice, reumatologice. Acestea trebuie completate cu analize sanguine si imagistica craniana în funcție de suspiciunea etiologiei tulburării de echilibru. Așa cum spuneam, fiind vorba de afecțiuni complexe, este nevoie de investigații pe măsură.
Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…
Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…
Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…
Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…
Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…
Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…