Amestecul miraculos! Combinația între două alimente care devin imbatabile atunci când sunt împreună, iată de ce sunt atât de eficiente, concluzii prezentate de către un profesor de Nutriție din SUA.
Există numeroase studii care prezintă efectele pe care le are brocoli asupra celulelor canceroase și a tumorilor. Cele mai multe dintre ele analizează sulforafanul – compus care distruge celulele canceroase fără a deteriora celulele sănătoase din jur.
Același lucru poate fi spus și despre licopen, un fitonutrient care se găsește din plin în roșii. Dacă acești compuși sunt eficienți separat, atunci când sunt utilizați impreună devin o super-armă anticancer, lucru evidențiat de un studiu publicat în Journal of Cancer Research.
„Când roșiile si broccoli sunt consumate împreuna, vom obține un efect aditiv, adică o substanță contribuie la acțiunea altei substanțe, putând să îi schimbe compoziția și efectele. Credem că este așa pentru că diferiți compuși bioactivi din fiecare aliment lucrează pe căi diferite împotriva cancerului”, a explicat John Erdman, profesor de nutriție la Universitatea din Illinois.
Erdman și colegii săi au efectuat studiul pe șoareci, cărora le-au fost implantate celule canceroase de prostată. Apoi, rozătoarele au fost hrănite astfel: unii au primit 10% pudră de roșii și 10% pulbere de broccoli, în timp ce alții au primit doar pudră de tomate sau doar pudră de brocoli. Grupul care primit atât pudra de brocoli cât și pe cea de roșii a avut cele mai spectaculoase rezultate, tumorile lor fiind diminuate semnificativ.
Cercetătorii spun că oamenii ar trebui să mănânce aproximativ o ceașcă și un sfert de brocoli crud și două cești și jumătate de roșii proaspete pentru a obține aceleași beneficii.
Atenție, însă! Niciun aliment nu poate înlocui tratamentul anti-cancer, dat de medicul oncolog.