Amestecul care te poate proteja de cancer

În ciuda faptului că medicina a evoluat foarte mult şi că există o serie de proceduri pentru tratarea cancerelor, nu există un leac concret pentru a scapa de diverse forme ale acestei boli crunte.

De aceea este cât se poate de indicat să ştii cum să te protejezi şi cum să previi apariţia unor cancere.

Medicii susţin că prevenirea cancerului se poate face în primul rând cu ajutorul unei alimentaţii corecte, sport, consum mare de fructe, legume şi seminţe. Totodată, în India se foloseşte amestecul care te protejeaza de cancer – Piper negru, turmeric şi ulei de măsline Aceste trei condimente au fost folosite mult timp în India, combinate se pare că au o serie de efecte incredibile asupra organismului şi ar  ajuta să te protejezi de cancer.

Combinatia se poate folosi în diverse feluri de mâncare sau se pot consuma fix înainte de masă. Condimentul se face prin amestecarea unui sfert de lingurita de turmenic, un praf de piper şi o linguriţă de ulei de măsline.

Recent Posts

Predicția din 1995 a lui Bill Gates care s-a adeverit: de ce nimeni nu a luat-o în serios

În 1995, când Microsoft era încă o companie emergentă, co-fondatorul acesteia, Bill Gates, a participat…

20 de minute ago

Pacient cu cancer intestinal: ‘Am crezut că am un hemoroid’

Când a fost diagnosticat, Joshua Sanchez suferea de cancer intestinal în stadiul patru. "La început,…

50 de minute ago

Excelența în medicină, premiată la Gala Capital. Prof. Dr. Vladimir Ciurea, lider și vizionar în neurochirurgia pediatrică

Ajunsă la cea de-a doua ediție, Gala Capital Performers în Sănătate reprezintă un eveniment la…

o oră ago

Zodii care încheie un ciclu karmic greu, care a durat 16 ani. Intră într-o nouă eră a vieții lor

Pluto a intrat în Capricorn pe 1 septembrie și va rămâne acolo până pe 19…

o oră ago

Mare atenție! Boli netratate care pot duce la cancer: Trebuie obligatoriu să mergem la MEDIC

Cancerele denumite în mod colectiv cancere ale capului și gâtului se dezvoltă de regulă în…

2 ore ago

Acest mineral trebuie consumat pentru combaterea demenței. Nu trebuie să lipsească din aportul zilnic!

În conformitate cu US National Library of Medicine, Medline Plus, demența este o afecțiune care…

2 ore ago

Citeste si: