Sari la conținut

Ambulanță, răsturnată în șanț. Cine se afla înăuntru

O ambulanță implicată într-un accident rutier s-a răsturant în șanț, în Constanța. Șoferul, asistenta, un copil și mama lui, care erau duși la spital, au fost răniți

Pompierii Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea” Constanța au fost solicitați joi noapte să intervină pe bulevardul Alexandru Lăpușneanu, în zona Dacia, la un accident rutier produs între un autoturism, taximetru, și o ambulanță, potrivit site-ului ct100.ro. 

Martorii susțin că taximetristul circula cu viteză

În urma coliziunii, ambulanța s-a răsturnat într-o groapă a șantierului de reabilitare a sistemului de termoficare din zonă. În ambulanță, se aflau patru persoane: un șofer și o asistentă, alături de un copil de 5 ani, pacient, însoțit de mama lui, în drum spre spital. Toate persoanele din ambulanță au fost transportate la spital. Mai multe echipaje de pompieri s-au deplasat la fața locului pentru a acorda primul ajutor și a ajuta la transportul celor patru victime la unitatea medicală.

Mai mulți martori spun că taximetristul circula cu viteză și în intersecție a lovit ambulanța, care circula su semnale acustice și luminoase pornite. „Au rezultat patru victime, din care: asistenta, șoferul (membri ai echipajului SAJ) și pacientul, un minor, împreună cu mama.

Victimele sunt conștiente, au fost preluate de echipajele SAJ și transportate la spital”, a declarat Oana Manoilă, purtător de cuvânt al ISU Constanța.

„Asistenta are traumatism craniofacial si de membru superior, ambulanțierul are traumatism toracic, copilul are traumatism de membru, iar mama nu avea marca traumatică.”, a mai spus sursa citată.

„Deplasați la fața locului, polițiștii au constatat faptul că impactul s-a produs între un autoturism, condus de un bărbat, de 44 de ani, și o ambulanță, condusă de un bărbat, de 62 de ani, care se deplasa având semnalele acustice și luminoase în funcțiune.”, au precizat reprezentanții IPJ Constanța.

În urma impactului a rezultat vătămarea corporală ușoară a celor 2 conducători auto, precum și a asistentei din ambulanță, o femeie, de 23 de ani și 2 pacienți care se aflau în ambulanță, de 19, respectiv 4 ani.

„În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală.”, au mai transmis polițiștii.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel