Din cuprinsul articolului
O ambulanță afost răsturnată după ce a fost izbită de o mașină, în cursul zilei de sâmbătă, chiar lângă Pasajul Unirii din București. Pacienta pe care o transporta fusese rănită în alt accident rutier.
Un accident a avut loc astăzi între o ambulanță și o mașină, către Pasajul Unirii, în București. În ambulanță se afla o tânără care era transportată la spital după ce tocmai fusese victima unui accident rutier. Traficul a fost restricționat în zonă.
Pacienta care se afla în ambulanță trebuia să ajungă la un spital pentru a primi ajutor imediat. Ea a fost redirecționată la o altă unitate medicală.
Zona în care s-a produs accidentul a fost eliberată de autorități. Se va face o anchetă pentru a identifica persoana vinovată de accident. Atât șoferul cât și celelalte persoane implicate în accident sunt stabile din punct de vedere medical, scrie antena3.ro
„În jurul orei 11:25, conducătorul unei ambulanțe SABIF care se deplasa pe Bd. Dimitrie Cantemir către pasaj Unirii, având în functiune semnalele acustice și luminoase, la intersecția cu Bd. Mărășești a intrat în coliziune cu un autovehicul. În urma impactului, ambulanța s-a răsturnat pe lateral”, au transmis autoritățile.
În ambulanță se afla o tânără de 17 ani, care fusese victima unui alt accident rutier. Pacienta era transportată de la Spitalul Clinic de Urgenta „Bagdasar-Arseni” către altă unitate medicală, potrivit stirileprotv.ro
Horoscop Alina Bădic 24 – 30 noiembrie. Săptămâna 24 – 30 noiembrie 2024 vine cu…
Mâncăruri și băuturi care macină oasele. Sănătatea oaselor este esențială pentru o viață activă și…
Acidul uric crescut, responsabil pentru afecțiuni precum guta, este o problemă frecventă care poate fi…
Ceaiul cu efect puternic de somnifer natural. Când nopțile albe și gândurile persistente îți perturbă…
Spitalul Clinic de Urgență Floreasca, un pilon al sistemului medical românesc, a fost premiat în…
Pensie minimă garantată mai mare. Pensionarii din România care beneficiază de indemnizația socială minimă garantată…