Sari la conținut

„Am făcut ce mi-a spus medicul. Regret!”. Femeie operată de cancer pe care susține că nu l-a avut. Procesul durează de peste 15 ani

Sursă foto: Europa Liberă
Maria Tusa se luptă în justiție de peste 13 ani după ce, în 2008, ar fi fost diagnosticată greșit cu cancer.

Pacienta Maria Tușa susține că a fost diagnosticată greșit cu cancer la sân, dar se pare că a fost un diagnostic greșit, iar de 15 ani se luptă cu sistemul.

Când a aflat că ar avea cancer la sân, Maria Tusa avea 42 de ani. Anul era 2008, iar femeia mersese la medic îngrijorată de ceea ce părea a fi un nodul la sânul stâng.

„Neoplasm mamar gradul IIIB”, i s-a spus femeii că ar avea. Cancer adică, posibil o formă foarte agresivă – iar tratamentul trebuia început numaidecât pentru ca dna Tusa să trăiască. Femeia avea să ajungă în scurt timp la cure de chimioterapie, dar și pe masa unui chirurg. Acesta i-a extirpat complet sânul stâng.

„Am făcut exact ce mi-a spus medicul”, spune astăzi, într-un dialog cu Europa Liberă Maria Tusa. „Regret”, adaugă ea.

Aproape 15 ani au trecut de când Maria Tusa ieșea din cabinetul privat al doctoriței Iuliana Dana Pleș din Constanța cu o foaie de hârtie în mână din care reieșea că ar avea cea mai teribilă boală din lume.

Astăzi, la 57 de ani, femeia este convinsă că diagnosticul de atunci a fost greșit, iar efectele acelei presupuse greșeli i-au distrus viața. Recent, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) s-a pronunțat într-un proces intentat împotriva statului român deschis de Maria Tusa; judecătorii de la Strasbourg spun că justiția din România nu a izbutit să-i facă dreptate timp de atâția ani și au obligat statul să îi acorde daune morale de 7.500 de euro.

O instanță din România a confirmat suferința femeii, însă procesul deschis împotriva celor doi medici care au diagnosticat-o și operat-o continuă. Unul dintre acuzați a murit, celălalt neagă acuzațiile și spune că, de fapt, i-a salvat viața Mariei Tusa, în 2008, când a diagnosticat-o cu cancer.

În România, legiștii sunt cei care au cel mai important cuvânt de spus în privința posibilelor erori medicale comise asupra celor vii, iar instanțele au nevoie de mulți ani pentru a face lumină – dacă o fac – în complicatele procese de malpraxis.

În acest timp, firmele de asigurări încasează polițe de asigurări la malpraxis de la peste 50.000 de medici, pe care arareori ajung să le deconteze.

Calvarul medical și judiciar al doamnei Maria Tusa

După ce a urmat patru cure de chimioterapie și i s-a extirpat sânul stâng, Maria Tusa a observat că începuse să se îngrașe. Era anul 2010, la doi ani de la diagnosticarea cu cancer, iar femeia din județul Constanța a început să își pună întrebări.

„Am mers la endocrinolog”, povestește Maria Tusă. „Acel domn doctor mi-a spus, din dosarul pe care eu i l-am arătat, că din punctul dumnealui de vedere nu pare a fi un cancer.”

Femeia și-a adus aminte de ușurința cu care fusese diagnosticată cu doi ani mai devreme. „Mi s-a pus diagnosticul doar pe palpare”, spune ea astăzi.

În acțiunea de chemare în judecată aflată și în prezent pe rol, avocata ei înșiră lista investigațiilor medicale pe care Maria Tusa ar fi trebuit să le facă în 2008 pentru ca diagosticul să fie cert.

Cel mai important dintre cele care nu au fost efectuate este o biopsie, care ar fi arătat fără dubii dacă pacienta avea sau nu cancer. De menționat că, la acel moment, Spitalul din Constanța nu avea posibilitatea realizării unei astfel de biopsii.

După discuția cu endocrinologul, în 2010, Maria Tusa a cerut ca lamelele cu care fusese operată la un cabinet privat de doctorul chirurg Dumitru Unc (decedat între timp) să fie expertizate.

Rezultatele Institutului Oncologic București au fost că afecțiunea de care suferea era doar o mastoză fibro sau sclerochistica, afecţiune benignă, care nu necesita chimioterapie și mastectomie.

Rămăsese fără un sân și primise un tratament extrem de puternic degeaba, și-a spus femeia.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel