„Am crezut că am o răceală puternică – am ajuns la terapie intensivă și a trebuit să învăț din nou să merg”

După ce a suferit de simptome asemănătoare răcelii, tânăra de 45 de ani a dezvoltat un caz atât de grav de pneumonie încât a fost nevoită să învețe din nou să meargă.

Suzanne Graham, în vârstă de 45 de ani, din Glasgow, nu s-a gândit prea mult la noile ei simptome la început și le-a atribuit unei răceli puternice în perioada premergătoare Crăciunului.

Odată ce a început să se chinuie să respire și să vorbească, a decis să-și vadă medicul de familie.

Ea spera să-și revină rapid, dar simptomele ei s-au deteriorat și a fost dusă la terapie intensivă și i s-a pus un ventilator.

Se pare că femeia de 45 de ani suferea de pneumonie, sindrom de detresă respiratorie acută și sepsis.

Vorbind despre momentul când s-a îmbolnăvit pentru prima dată, ea a spus: „Am fost ocupată și s-au întâmplat multe. Am avut o răceală la care nu m-am gândit prea mult, dar a persistat.

Când s-a apropiat de Crăciun, am început să mă simt mai rău, dar am crezut că răceala tocmai se transformase într-o gripă.

Privind înapoi, nu aveam idee cât de rău mă simțeam cu adevărat. Mă simțeam rău de câteva zile și nu puteam dormi. Chiar mă chinuiam să respir.”

Suzanne a asociat întotdeauna pneumonia cu persoanele în vârstă, dar când și-a amintit că o avea și prietena ei, care avea aceeași vârstă, a căutat simptomele.

Spre surprinderea ei, toți indicau infecția pulmonară, așa că a aranjat o întâlnire de urgență cu medicul ei de familie.

Dar starea ei s-a înrăutățit până la punctul în care nu a putut să meargă pentru o lungă perioadă de timp, așa că soțul ei a trebuit să o conducă la cabinet, chiar dacă era la doar 50 de metri de unde locuiau.

Ea a spus: „Medicul mi-a măsurat oxigenul din sânge și mi-a ascultat plămânii. Îmi amintesc doar că mi-a spus: „Nu vreau să te alarmez, dar vom chema o ambulanță – trebuie să mergi la spital”.

„A venit ambulanța și m-a dus la terapie intensivă. Îmi amintesc că am urcat în ambulanță, dar nu mai am amintiri de atunci, așa că totul este din ceea ce mi-au spus membrii familiei.”

Sindromul de detresă respiratorie acută și sepsis

La sosirea ei, Suzanne a fost atașată la un ventilator, dar simptomele ei, din păcate, s-au agravat din nou.

Femeia de 45 de ani a spus: „Aveam nevoie de oxigen. A durat puțin timp pentru a atașa ventilatorul, apoi s-au întors și au vorbit cu soțul meu.

Au spus că situația a scăpat de sub control și că oxigenul pe care îl primeam de la ventilator nu va fi suficient pentru a mă menține în viață.”

În acel moment, pneumonia ei devenise atât de severă, încât avea 10 până la 20% din funcția pulmonară, sindromul de detresă respiratorie acută și sepsis.

Ea a adăugat: „Am ajuns într-o situație de tip de insuficiență multi-organă – plămânii și rinichii mi-au eșuat”.

„Singura opțiune de tratament disponibilă a fost tratamentul ECMO. Este coordonat în mod special în Leicester și există un protocol specific pe care trebuie să îl urmați pentru a accesa tratamentul.

ECMO sau oxigenarea cu membrană extracorporală

„Trebuiau să vadă dacă și eu sunt potrivit pentru asta, pentru că nu toată lumea este – și o livrează doar în câteva locuri din Marea Britanie.”

Utilizarea unui plămân artificial pentru a oxigena sângele, ECMO sau oxigenarea cu membrană extracorporală, este utilizată în cazuri extreme în care plămânii sau inima pacientului nu funcționează la un nivel normal.

Din fericire, Suzanne s-a dovedit a fi eligibilă pentru tratament, dar cel mai apropiat aparat era la 145 de mile distanță, în Aberdeen.

Pentru că nu se putea mișca deloc, a fost dusă la Aberdeen într-o ambulanță de o echipă de cinci cadre medicale.

Din fericire, ea a răspuns bine și a putut fi transferată înapoi la Glasgow pentru a-și continua tratamentul.

Atrofierea muschilor

În timp ce starea lui Suzanne a început să se îmbunătățească, mușchii ei s-au irosit în timpul în care a stat legată la pat. Nu stătea în picioare și trebuia să învețe din nou să meargă cu ajutorul a trei kinetoterapeuți.

Tânăra de 45 de ani a avut nevoie de ajutorul acestor profesioniști pentru a se ridica pentru prima dată în picioare, întrucât nu a mai putut să-și susțină propria greutate corporală.

După o muncă intensă cu echipa de fizioterapeuți pentru a învăța să se adapteze la utilizarea cârjelor, Suzanne a reușit în sfârșit să se întoarcă acasă.

Deși recuperarea ei a fost foarte dificilă, ea se simte „extrem de norocoasă” că a supraviețuit.

Din fericire, acum a revenit la sănătatea ei normală și este hotărâtă să conștientizeze simptomele și pericolele sepsisului – o urgență medicală care ucide în jur de 50.000 de oameni pe an în Marea Britanie.

Potrivit organizației de caritate Sepsis Research FEAT, semnele de avertizare includ temperatură foarte ridicată sau scăzută, confuzie, tremurături, piele cu pete și dificultăți la urinare – combinațiile acestor simptome sau simptomele care se agravează rapid justifică solicitarea de urgență a unui medic.