Categories: Ştiri sănătate

Alzheimer, descoperire majoră! Tratamentul salvator există deja pe piață

Tratament Alzheimer. Potrivit unui studiu, realizat în iunie 2022 și publicat în Alzheimer’s Research & Therapy, există două medicamente aprobate deja de Food and Drug Administration (FDA) care pot fi benefice pentru persoanele cu boala Alzheimer. Medicamentele, imipramina și olanzapina, sunt deja utilizate pentru tratarea afecțiunilor psihiatrice.

Studiul a fost condus de o echipă de cercetare de la Universitatea din Colorado Anschutz Medical Campus din Aurora.

Există mai multe forme de demență, inclusiv demența mixtă, demența cu corp Lewy și boala Alzheimer. Potrivit Asociației Alzheimer, boala Alzheimer este cea mai comună formă de demență și reprezintă 60 până la 80% din cazurile de demență.

Deși, boala Alzheimer poate afecta persoanele mai tinere, inclusiv persoanele în vârstă de 30 și 40 de ani, acest lucru nu este obișnuit. Alzheimer apare, de obicei, la persoanele cu vârste peste 65 de ani.

Simptome Alzheimer

Potrivit Institutului Național pentru Îmbătrânire  din SUA (NIA) maladia Alzheimer se manifestă prin următoarele semne și simptome:

  • pierderea memoriei
  • confuzie
  • schimbări de dispoziție
  • dificultăți în luarea deciziilor
  • probleme de limbaj
  • dificultăți în îndeplinirea sarcinilor zilnice
  • agresiune

Oamenii de știință nu înțeleg, pe deplin, ce cauzează Alzheimer, dar unii cred că o combinație de factori genetici și de mediu poate duce la dezvoltarea bolii.

Nu există un remediu pentru boala Alzheimer, dar meedicamente precum donepezil sau galantamina pentru a reduce simptomele. Și, în unele cazuri, pot fi recomandate tratamente psihiatrice pacienților cu Alzheimer atunci când alte tratamente nu au fost eficiente în cazul simptomelor precum agresivitatea, anxietatea și depresia.

Tratamente psihiatrice pentru Alzheimer

Echipa de cercetare de la Facultatea de Medicină a Universității din Colorado a fost interesată, în primul rând, să găsească medicamente care ar putea bloca APOE4, despre care ei presupun că ar putea reduce riscul unei persoane de a dezvolta Alzheimer.

În timp ce cercetează medicamente care ar putea avea acest efect, echipa s-a concentrat asupra a două medicamente prescrise, de obicei, pentru afecțiuni psihiatrice. Medicamentele au fost imipramină și olanzapină; imipramina este un antidepresiv triciclic, iar olanzapina este un antipsihotic.

Huntington Potter, profesor de neurologie la Universitatea din Colorado  și echipa sa au observat că pacienții cu Alzheimer care au luat imipramină și olanzapină, în comparație cu alte medicamente antidepresive și antipsihotice, au observat îmbunătățiri ale cogniției care ar putea ajuta la stoparea progresiei bolii.

„Pacienții care au primit aceste medicamente au experimentat o îmbunătățire a memoriei și chiar a diagnosticului clinic”, a spus Potter. „În comparație cu cei care nu au luat aceste medicamente, ei au revenit de la stadiul de Alzheimer la o afectare cognitivă ușoară sau de la o afectare cognitivă ușoară la normal.”

În continuare, cercetătorii au observat că bărbații cu vârste cuprinse între 66,5 și 88,5 ani, tratați cu aceste medicamente au avut multe beneficii decât femeile.

Autorii au scris că administrarea de imipramină pentru o perioadă lungă de timp „a crescut incidența revenirii la un diagnostic clinic mai bun pentru bărbați”. În timp ce femeile au observat, de asemenea, o îmbunătățire, autorii notează că aceasta nu a fost „semnificativă statistic” în comparație cu bărbații.

Ce au de spus experții

Dr. Tom MacLaren, psihiatru american și-a spus părerea despre concluziile studiului.

„Acesta ar putea fi un alt pas important în găsirea de noi tratamente pentru demență”, a comentat dr. MacLaren, pentru medicalnewstoday.

Dr. MacLaren recunoaște că sunt necesare mai multe cercetări și a remarcat un pozitiv pentru utilizarea acestor două medicamente la pacienții cu Alzheimer.

„Avantajul este că atât imipramina, cât și olanzapina există de foarte mult timp pe piață, așa că știm că sunt sigure”, a spus dr. MacLaren.

Autorii intenționează să continue studiul acestor medicamente și intenționează să efectueze un studiu de testare a imipraminei pe șoareci.

Recent Posts

Care sunt riscurile anesteziei epidurale și ce alternative există

Riscurile anesteziei epidurale. Anestezia epidurală este o metodă comună de ameliorare a durerii în timpul…

29 de minute ago

Zodiile care termină anul 2024 în forță. Află cine sunt favoritele astrelor și ce le rezervă viitorul!

Zodiile care termină anul în forță. Pe măsură ce anul 2024 se apropie de final,…

59 de minute ago

Oameni cu abilități excepționale care sfidează limitele umane. Ei fac imposibilul să pară posibil

În lumea noastră, există oameni care par să sfideze limitele umane, demonstrând abilități și proprietăți…

o oră ago

Beneficiile postului pentru sănătatea fizică și psihică. Ce îmbunătățiri apar în minte și în trup

Beneficiile postului. Postul, o practică veche și profund spirituală, a fost redescoperit recent de știință…

2 ore ago

Screening-uri și teste medicale de care aveți nevoie în funcție de vârstă

Menținerea sănătății prin screening-uri medicale regulate este esențială pentru prevenirea și depistarea timpurie a bolilor.…

2 ore ago

Cele mai bune remedii pentru răceală și gripă care îți stimulează imunitatea. Le poți face singur acasă

Există numeroase remedii eficiente pentru a ameliora simptomele răcelii și gripei. Aceste remedii pot ajuta…

3 ore ago

Citeste si: