Din cuprinsul articolului
Alungă durerile cu muzică. Ce arată cele mai recente studii și cât de benefică este muzica în cazul durerilor. Este importantă însă și muzica, nu merge orice.
https://www.youtube.com/watch?v=x_fw9NW20co
Un grup de cercetători chinezi a realizat un studiu punând muzică, pe care urechea umană o percepe ca fiind plăcută, timp de 20 de minute pe zi, șoarecilor de laborator.
Șoarecii au ascultat partea a cincea din suita pentru orchestră a lui Johann Sebastian Bach în Re major, unele grupuri la 50 de decibeli, altele la 60 de decibeli, în condițiile în care zgomotul de fond pentru toate grupurile a fost de 45 de decibeli, scrie Qubit.hu, din Ungaria, citat de Science+.
În acest timp, cercetătorii au examinat nivelurile de percepție a durerii ale animalelor.
Muzică terapeutică
În seria de experimente, cercetătorii au testat de asemenea efectul asupra șoarecilor al unei melodii disonante, obținute prin distorsionarea sunetelor lucrării lui Bach și al unui zgomot alb generat prin sunete aleatorii.
Se pare că sunetele blânde influențează transmiterea semnalelor celulare între cortexul auditiv și talamus, astfel încât procesarea stimulilor în talamus se modifică și senzația de durere este redusă.
În plus, au descoperit că efectul a fost permanent, șoarecii nu au resimțit senzația de durere timp de cel puțin încă 48 de ore, noteaza editiadedimineata.ro.
De altfel, conform cercetatorilor britanici muzica ascultată înainte, în timpul și după intervențiile chirurgicale poate ajuta in reducerea durerii pacienților, inalturarea anxietatii și diminuarea consumului de analgezice, scrie reuters.com.
https://www.youtube.com/watch?v=kdIb3IaqcHk