Sari la conținut

Alis Grasu a emis recomandări speciale pentru zilele de caniculă. La ce trebuie să fim foarte atenți

canicula
Sursă foto: Codlea Info

Alis Grasu a emis recomandări speciale pentru zilele de caniculă. Valul de caniculă afectează sănatatea multor oameni, iar medicii se confruntă şi ei cu problemele create de temperaturile extreme, spune şefa Serviciului de Ambulanţă Bucureşti, Alis Grasu.

Alis Grasu, recomandări ce trebuie respectate între orele 11.00 – 18.00

Alis Grasu
Sursă foto: arhivă Doctorul Zilei

„Se fac eforturi foarte mari să creștem capacitatea de intervenție, pentru că în această perioadă sunt şi la noi concedii de odihnă, sigur, riguros planificate încă de anul trecut, dar pentru că nevoia este din ce în ce mai mare de echipaje, am reușit să amânăm la unii colegi concediul de odihnă și aducem pentru a-i suplini pe ceilalți permanent echipaje în regim de gardă, încercând să facem față la toate aceste solicitări, la ambulanță să urce etaje, să care aparatură, adică se face efort fizic foarte mare și e firesc ca și ei să resimtă din greu aceste temperaturi”, a declarat Alis Grasu, şefa Serviciului de Ambulanţă Bucureşti.

În acelaşi timp, Alis Grasu recomandă ca între orele 11:00 – 18:00 să nu facem activitate fizică şi să purtăm îmbrăcăminte lejeră, din fibre naturale, care să acopere cât mai mult din suprafaţa corpului.

Numărul celor care au avut nevoie de intervenţii de urgenţă în toată ţara a fost de ordinul zecilor de mii. La Iaşi o persoană a murit şi una este în stare foarte gravă după ce au stat prea mult la soare, potrivit RRA.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel