Categories: Stil de viaţă

Alina Bădic, previziuni pentru săptămâna 12- 18 mai. „O perioadă plină de încercări”. Ce se va întâmpla cu fiecare zodie în parte

Pentru săptămâna 12-18 mai, Alina Bădic vine cu vești minunate pentru Berbeci și Fecioare, care vor avea parte de surprize neașteptate, noroc și împliniri.  

Îm general, însă, ne așteaptă o săptămână cu multe frământări și incursiuni în propria viață pentru a putea înțelege unde s-au produs greșelile care ne-au abătut de la drumul cel drept.

„O perioadă plină de încercări care ne va arăta ce se întâmplă de fapt în jurul nostru. Ne dorim cu adevărat să știm care este realitatea vieții noastre, ne dorim să știm în ce contexte astrale ne găsim, ne dorim să știm ce provocări ne va aduce ziua ce urmează și în primul și în primul rând ce misiune avem și cum putem să mulțumim astfel încât toate lucrurile să își urmeze cursul firesc.

O perioadă care conține un paradox din punctul de vedere al sensului ei, putem să înțelegem că planetele acum sunt dispuse atât pe ultimele zodii, cât și pe primele zodii. Un specific care trebuie să își găsească interpretarea”, a declarat astrologul, la B1 TV.

Iată care sunt predicțiile astrale pentru fiecare zodie în parte.

Alina Bădic, horoscop 12- 18 mai 2024. Berbec- Forță și dinamism

Marte se găsește în semnul tău, el face o conjuncție superbă cu Nodul Nord aflat aici, până în 2025. Ca atare, această conjuncție Marte-Nodul Nord imprimă o dinamică foarte specifică acestor nativi.

Simți că ai energie și că ești puternic, capabil să acționezi, să faci activități speciale. Dacă primești o propunere, dar nu are aceeași dinamică ca a ta, nu ești deloc interesat.

Taur- Confuzie

Această perioadă este încărcată de semnificații grație conjuncției Venus, Soare, Uranus, Jupiter, toate pe acest semn al Taurului care vine cu o încărcătură foarte specială. Vorbim despre faptul că nu este ușor nici atunci când planetele se găsesc în semnul nostru și sunt perfect aspectate, nu este atât de ușor să le găsim înțelesul.

E o încărcătură specială, deși nu înțelegi pe deplin ce doresc planetele de la tine. Descoperi care e semnificația relațiilor, dacă duc undeva.

Gemeni- Precauție

Pentru Gemeni e o perioadă în care planetele din casa a 12-a devin foarte puternice. Ai protecție divină cu Jupiter pe casa a 12-a, Jupiter conjunct cu Uranus arată foarte multe idei care îți pot veni mai ales în stare de meditație, într-o stare de veghe, când nu ești foarte activ. Încearcă să ai cât mai multe momente de introspecție.

Nu îți lipsește entuziasmul și nu ai teamă, dar nu strică să ai ceva măsuri de precauție. Apar multe idei în starea de medicație sau în cea de veghe, când nu ești activ.

Alina Bădic, horoscop 12- 18 mai 2024. Rac- Ori la bal, ori la spital

Situații deosebite, în care fie nu te regăsești, fie ești binecuvântat. Ești între două alternative și s-ar putea să simți că scapă de sub control lucrurile.

Problema este că aceste situații nu sunt foarte constante, ceea ce într-o zi te mulțumesc și te poți simți extraordinar de bine. În altă zi poți să simți că lucrurile au scăpat de sub control și că nu te mai reprezintă nimic.

Leu- Intuiție

Saturn și Neptun se găsesc în continuare pe casa paranormalului, pe casa Scorpionului. Intuiție, semne, semnale, simbolistică, mesaje din astral, lumea de dincolo este aproape lumea Leului. De multe ori te vei mira cum poți să simți anumite aspecte, nu trebuie neapărat să le și comunici dar cu siguranță simți lucrurile diferit. Este o periaodă în care trebuie să ai anumite rezerve.

Până pe 18 mai ai parte de intuiție, semne și mesaje din astral. Simți lucrurile complet diferit perioada asta. Se cere echilibru și o mică rezervă, chiar și dacă ești aproape sigur de ceva.

Fecioară- Surprize plăcute

Cauți un răspuns care va veni din astral, care e foarte explicit zilele astea. Vin realizări și surprize plăcute din partea prietenilor și persoanei iubite. Apreciezi orice formă de reușită, de mulțumire.

Nu trebuie să fii tot timpul pe o culme, nu ești tot timpul în vârful piramidei și totuși poți găsi forme de mulțumire și pe alte niveluri.

Alina Bădic, horoscop 12- 18 mai 2024. Balanță- Ajutor nesperat

Te bucuri de un ajutor substanțial de la Univers, dar și de la ceilalți. Ai așteptări de la anturaj și reușești să explici niște trăiri din trecut. Mergi pe mâna sufletului, chiar dacă s-ar putea să ai zile în care simți că tot universul pică pe tine.

Scorpion- Focus prost direcționat

Dinamism, acțiune, implicare și strategie. Se pot bloca multe energii pentru că nu reușești să vezi imaginea de ansamblu. Ești focusat pe o singură chestiune.

Chiar dacă centrul camerei este superb, ai făcut ceva absolut estetic impecabil în mijlocul camerei, numai faptul că tu știi că în colțurile camerei ai tot felul de obiecte înghesuite și pline de praf parcă nu îți dă o stare de bine chiar dacă nu le vezi, pentru că tu te uiți doar în centrul camerei dar știi că sunt acolo. Așa este acest Neptun pe final de Pești.

Săgetător- Dezechilibre

Saturn și Neptun în Rac te-au pus într-un con de umbră, au produs dezechilibre. Perioada asta sunt câteva experiențe dure, mai ales în planul afectiv și cel emoțional.

Știm că semnele de foc nu sunt foarte confortabile problemele care perturbă zona lunară, cu experiențe dure pe plan afectiv sau pe plan emoțional.

Alina Bădic, horoscop 12- 18 mai 2024. Capricorn- Concluzie asupra propriei vieți

Înțelegi care e destinul tău. Ai o certitudine perioada asta, ajungi la o concluzie foarte clară. Vei face în așa fel încât vei ajunge la o concluzie, vei încerca să înțelegi exact acele elemente care te-au tulburat până acum.

Vărsător- Proiecte pentru următorii 10 ani

Te interesează mesajele de la Univers, le înțelegi și știi încotro se îndreptă profesia ta, ce casă vrei sau ce prieteni vei avea peste 10 ani. Faci proiecții pentru următorii ani. Începi să intri pe un segment care ți se adresează foarte explicit și parcă te proiectează peste niște ani.

Pești- Vindecare celulară

Ai o putere incredibilă de a te reface datorită lui Neptun. Această planetă vorbește despre o incredibilă putere de a te reface, dar nu de a te reface energetic așa cum suntem noi obișnuiți cu acest termen. Este vorba despre o refacere a structurii noastre în ansamblul ei.

Reușești să înțelegi la ce au folosit experiențele prin care ai trecut, te poziționezi corect și îți încarci bateriile.

Recent Posts

Anxietatea e problemă tot mai întâlnită! Preia controlul cu 5-HTP

Anxietatea a devenit o experiență comună pentru mulți dintre noi. Zilnic, ne confruntăm cu factori…

8 minute ago

Care sunt riscurile anesteziei epidurale și ce alternative există

Riscurile anesteziei epidurale. Anestezia epidurală este o metodă comună de ameliorare a durerii în timpul…

37 de minute ago

Zodiile care termină anul 2024 în forță. Află cine sunt favoritele astrelor și ce le rezervă viitorul!

Zodiile care termină anul în forță. Pe măsură ce anul 2024 se apropie de final,…

o oră ago

Oameni cu abilități excepționale care sfidează limitele umane. Ei fac imposibilul să pară posibil

În lumea noastră, există oameni care par să sfideze limitele umane, demonstrând abilități și proprietăți…

2 ore ago

Beneficiile postului pentru sănătatea fizică și psihică. Ce îmbunătățiri apar în minte și în trup

Beneficiile postului. Postul, o practică veche și profund spirituală, a fost redescoperit recent de știință…

2 ore ago

Screening-uri și teste medicale de care aveți nevoie în funcție de vârstă

Menținerea sănătății prin screening-uri medicale regulate este esențială pentru prevenirea și depistarea timpurie a bolilor.…

3 ore ago

Citeste si: