Din cuprinsul articolului
Sâmbătă, în cadrul emisiunii „360 de grade”, Alina Bădic a adus în prim-plan principalele provocări astrale care vor marca săptămâna 2-8 martie. Invitații speciali ai emisiunii, Marian Golea, specialist în metafizica chineză, și Anca Dimancea, expert în zodiacul chinezesc, au discutat despre influențele astrale majore care ne vor ghida în această perioadă.
Alina Bădic a subliniat că săptămâna care urmează va fi una încărcată spiritual și astral.
„Această perioadă este încărcată cu simbolistică și plină de energie, iar fiecare dintre noi simte aceste tensiuni în jurul său. Universul se lasă greu descifrat, iar în fața provocărilor cotidiene, mulți dintre noi ne punem întrebări profunde legate de drumul nostru. În aceste momente de incertitudine, astrologia și zona spirituală pot deveni instrumente esențiale pentru a înțelege ce se întâmplă cu adevărat în jurul nostru,” a explicat Bădic.
Emisiunea a abordat influențele majore ale configurațiilor astrale actuale, printre care se află prezența lui Saturn și Neptun în semnul Peștilor. Aceste planete aduc cu ele un mix de energii contradictorii, care pot provoca confuzie și frustrare, dar și oportunități de clarificare a unor aspecte ascunse ale vieții noastre. Bădic a menționat că această perioadă este marcată de o „energie care rulează în jurul nostru” și de „multe semne de întrebare”.
„În fața acestor provocări astrale, ne putem întreba ce anume ne aduce această perioadă și cum să ne raportăm la ea. Ce sens au aceste provocări și ce anume ne sugerează universul în acest moment? Vom încerca să aflăm împreună, să identificăm ce repere astrale sunt esențiale pentru noi în următoarea perioadă,” a adăugat Alina Bădic.
Ce zodie ești în horoscopul chinezesc
Semnele zodiacului chinezesc, în funcție de anul nașterii:
- Șobolan: 1948, 1960, 1972, 1984, 1996, 2008, 2020
- Bivol: 1937, 1949, 1961, 1973, 1985, 1997, 2009, 2021
- Tigru: 1938, 1950, 1962, 1974, 1986, 1998, 2010, 2022
- Iepure: 1939, 1951, 1963, 1975, 1987, 1999, 2011
- Dragon: 1940, 1952, 1964, 1976, 1988, 2000, 2012, 2024
- Șarpe: 1941, 1953, 1965, 1977, 1989, 2001, 2013
- Cal: 1930, 1942, 1954, 1966, 1978, 1990, 2002, 2014
- Capră / Oaie: 1931, 1943, 1955, 1967, 1979, 1991, 2003, 2015
- Maimuță: 1932, 1944, 1956, 1968, 1980, 1992, 2004, 2016
- Cocoș: 1933, 1945, 1957, 1969, 1981, 1993, 2005, 2017
- Câine: 1934, 1946, 1958, 1970, 1982, 1994, 2006, 2018
- Mistreț: 1935, 1947, 1959, 1971, 1983, 1995, 2007, 2019
Șobolan
Beneficiază de o lună ceva mai liniștită, cu intuiție, cu inspirație, cu oameni care îi sfătuiesc de bine, oameni care le vor binele, care îi pot ajuta, însă trebuie să aibă grijă la sănătate pentru că este o lună cu o ușoară penalizare și să își respecte meditația pentru cei care sunt mai bolnavi sau cei care observă o mică neregulă. Nu e nimic grav, însă nu e o lună proastă, să nu se înțeleagă greșit. Este o lună cu ajutor. Și ei ar trebui să se odihnească mai mult și să își asculte nevoile corpului, să nu exagereze.
Bivol
Sunt năpăstuiți luna asta, dar nu la fel de năpăstuiți ca și luna trecută. Luna aceasta pot să își găsească dragostea și pot să aibă noroc, dacă nu au găsit-o și dacă nu o au deloc. Dacă au găsit-o pot să fie niște momente foarte frumoase cu persoana iubită acum. Eu dacă spun că își găsesc dragostea nu înseamnă că apare o terță persoană, când este deja o persoană stabilă. Ei pot să aibă acum parte de niște moemnte pe car enu le-au mai petrecut în felul acesta.
Tigru
Este un timp foarte bun să socializeze cu lumea, să meargă la petreceri, să fie într-un aspect favorabil. Să găsească o relație nouă pentru cei care sunt singuri. E o lună excepțională pentru căsătorie, pentru logodnă. Pe lângă asta și pentru ei este o lună bună pentru călătorii. În altă ordine de idei, totuși iepurele are un foarte mic impediment când vine în relația cu tigrul, poate să le dea probleme emoționale tigrului pentru că ei își fac probleme fără să le aibă.
Iepure
Au o stea foarte bună de prosperitate. Pot să aducă prosperitate. Cei din partea de est a globului, să negocieze niște lucruri formidabile din punctul de vedere al prosperității. În rest, mai au și ei un pic acolo se chinuiesc cu sănătatea.
Dragon
Faima Dragonului poate să crească nemaipomenit și cu ajutorul unora din afară. Iepuerele este un dușman ascuns, îi cam enervează. Iepurele face parte din triunghiul diplomaților, dragonul nu este așa, d eobiecei, este mai impulsiv, este om de acțiune și chiar dacă nu ar fi om de acțiune tot nu are răbdarea necesară pentru a avea de-a face cu un iepure. Este absolut genial luna asta, este o lună de prosperitate. Dragonul va fi formidabil.
Șarpe
Și ei sunt la fel de fericiți ca și dragonii numai că au și un pic de prosperitate. La șerpi, ei având în față o stea a prosperității, vor avea și prosperitate. Trebuie să aibă un mic amendament din cauza contextului anual au această chestiune a Tai Sui-ului. Când ai spune că totul merge strună, că acum se vor întâmpla, pot să apară mici obstacole, numai că există trucuri în Feng Shui, în mod special pentru zodia în care cade Tai Sui-ului cum este șarpele să folosească acea energie, să o răsucească, ei pot să o facă singuri. Este legat de un remediu, este vorba despre placa Tai Sui. Trebuie să stai cu spatele spre Tai Sui atunci ești foarte beneficiat, din umbră capeți o putere incredibilă.