Din cuprinsul articolului
Dr. Virgiliu Stroescu, medic primar în endocrinologie şi doctor în medicină, trage semnalul de alarmă în ceea ce privește un aliment pe care românii îl consumă zilnic.
Pâinea albă, căci despre ea este vorba, poatepoate deveni o bombă pentru sănătate. Ideal e să alegem pâinea integrală, spune medicul Virgiliu Stroescu, potrivit gandul.ro.
Alimentul periculos pe care românii îl consumă zilnic. „Pâinea albă e nesănătoasă. Nu are decât glucide, nu are fibre.
Cei care consumă multă pâine albă, în afară că se îngrașă, pot face boala Alzheimer, deoarece amidonul poate face acel amiloid în creier ani de zile, care poate ajuta la Alzheimer.
De aceea, hai să punem regulă, de azi înainte nu mai consumăm făină rafinată, făină albă.
Făina albă este dușmanul sănătății noastre, pentru că se bagă omul și strică ce a făcut Dumnezeu – integralul – scoate numai albul, amidonul, nu face decât să îmbolnăvească”, a explicat dr. Virgiliu Stroescu.
În continuarea, specialistul a vorbit despre mai multe alimente pe care e musai să le evităm dacă vrem să rămânem sănătoși. Încetinesc procesele metabolice!
„Se găsește în toate făinoasele. Nu trebuie să mai consumăm covrigi, gogoși. Dumnezeu, când a făcut bobul de grâu, i-a băgat tărâța, care are fibre. Cea mai mare inteligență a divinității sunt fibrele, sunt ca un „mop”, care vin și șterg tot ce ai greșit tu.
Încetinesc procesele metabolice. Să vă dau un exemplu: dacă iei un pahar de benzină, îl arunci pe jos și pui un chibrit face explozie. Dacă iei un lemn, arde mai încet. Dacă pui un cărbune, acesta arde și mai încet, dar mai puternic.
Acestea sunt glucidele simple: benzina, glucidele compuse: lemnul, iar grăsimile: cărbunele”, a adăugat specialistul.
Călin Georgescu, candidatul independent la prezidențiale, a declarat, după anunțarea exit-poll-urilor pentru primul tur al…
George Simion, candidatul AUR la alegerile prezidențiale, a anunțat duminică seara că revendică intrarea în…
Marcel Ciolacu, mesaj după rezultatele exit poll. Candidatul PSD s-a clasat pe locul 1 în…
Elena Lasconi, după ce sondajele exit-poll. Candidatul USR a avut parte de o ascensiune fulminantă…
Horoscop 25 noiembrie. Multe zodii manageriază excelent problema banilor. Cu toate acestea, există și nativi…
Răspunsurile pe care le așteaptă ROMÂNIA! Exit poll alegeri prezidențiale 2024. Cine merge în turul…