Este bun pentru digestie, conține bacterii sănătoase și întărește sistemul osos și recent cercetătorii au descoperit că acest aliment-medicament poate preveni și cea mai răspândită boală a secolului.
Doar 30 de grame de iaurt pe zi scade riscul dezvoltării diabetului cu 18%, potrivit cercetătorilor de la Universitatea Harvard din SUA.
Diabetul de tip 2 este favorizat de obezitate. Apare, de obicei, la persoanele de vârstă mijlocie și în timp duce la compicații grave, precum orbire, atac de cord sau accident vascular cerebral.
Oamenii de știință au făcut o analiză a mai multor studii de lungă durată, care a implicat 200.000 de femei și bărbați.
Niciun participant nu avea diabet la începutul studiului, însă până la sfârșit, 15,156 au făcut boala.
Analiza dietei lor arăta că brânza și laptele nu aveau niciun efect în cazul bolii. S-a demonstrat că doar iaurtul poate ține la distanță diabetul.
”Am descoperit că iaurtul poate reduce riscul de diabet de tip 2, însă alte produse lactate nu au niciun efect. Este o dovadă în plus că iaurtul nu ar trebui să lipsească din alimentație”, adaugă Frank Hu, conducătorul studiului.