Categories: Stil de viaţă

Alimentul „minune” care ne menţine sănătoşi şi în formă

Iaurtul se numără printre cele mai sănătoase alimente, situându-se pe locul doi în ierarhia alimentelor dense în nutrienţi raportat la numărul de calorii, după fructe şi legume. Iaurtul este o sursă naturală de calciu uşor asimilabil, necesar pentru creştere şi menţinerea densităţii osoase, ne furnizează proteine de foarte bună calitate, conţinând toţi aminoacizii esenţiali, precum şi bacterii vii, care contribuie la echilibrul florei intestinale, „gardian” al sănătăţii organismului.

Nutrienţii din iaurt sunt esenţiali la orice vârstă: în copilărie şi adolescenţă, pentru creştere şi dezvoltarea normală a scheletului, ca şi pentru menţinerea oaselor şi muşchilor la adulţi, sau păstrarea densităţii osoase la vârsta a treia.

Iaurtul are insă multe alte beneficii importante pentru sănătate, demonstrate în studii recent publicate şi dezbătute de medicii diabetologi şi experţii în nutriţie în cadrul celei de-a IV-a ediţii a Conferinţei Sănătate prin Alimentaţie”.

Consumul de iaurt contribuie la sănătatea sistemului digestiv, îmbunătăţeşte sistemul imunitar şi ajută la scăderea colesterolului rău (LDL). În plus, studiile recente arată că iaurtul este asociat şi cu reducerea greutăţii, atât la femei, cât şi la bărbaţi. De exemplu, proteinele din lactate inhibă pofta de mâncare şi menţin mai mult timp senzaţia de sațietate, iar creşterea aportului de calciu are un impact pozitiv asupra metabolismului energetic”, a declarat în cadrul Conferinţei „Sănătate prin Alimentaţie” 2014, şef lucr. dr. Cornelia Bala, preşedintele Asociaţiei Române a Educatorilor în Diabet (ARED).

Iaurtul este un aliat de nădejde împotriva obezităţii şi a excesului ponderal. Studiile arată că o dietă controlată caloric şi bogată în iaurt favorizează pierderea în greutate, îndeosebi reducerea depozitelor de grăsime din zona abdomenului. În general, persoanele care consumă în mod obişnuit iaurt au o dietă de calitate mai bună şi sunt mult mai puţin expuse riscului de carenţe alimentare. Iaurtul ne ajută să limităm şi excesele: înlocuirea alimentelor dulci bogate în grăsimi şi zahăr cu un iaurt reduce considerabil aportul caloric.

Un consum regulat de lactate şi, implicit, iaurt este corelat cu reducerea riscului de boală cardiovasculară, infarct şi diabet zaharat. În ceea ce priveşte diabetul zaharat, studiului EPIC-Interact, realizat pe mai mult de 16.000 de subiecţi din opt ţări europene, a demonstrat că un consum mai mare de produse lactate fermentate (brânză slabă, iaurt şi lapte fermentat) este asociat cu un risc de diabet zaharat mai mic cu 12%.

Efectul protector al consumului de lactate în contextul diabetului zaharat de tip 2 a fost demonstrat în numeroase studii, realizate la nivel internaţional. În prezent, este dovedit ştiinţific faptul că persoanele care consumă săptămânal 4,5 pahare de iaurt au un risc cu 28% mai mic de a dezvolta diabet zaharat de tip 2. Prin urmare, este mai mult decât necesar să încurajăm populaţia să includă iaurtul în dieta zilnică”, precizează prof. univ. dr. Nicolae Hâncu, membru de onoare al Academiei Române.

Totodată, consumul de iaurt ajută la reducerea incidenţei bolilor cardiovasculare, contribuind la scăderea cu până la 8,4% a colesterolului „rău” (LDL), după cum au arătat rezultatele din 2014 ale unei meta-analize privind impactul produselor lactate fermentate asupra colesterolului. Având în vedere efectele benefice ale iaurtului probiotic, specialiştii recomandă includerea acestui aliment în dieta zilnică, pentru o bună funcţionare a organismului. Potrivit rezultatelor unui studiu realizat în 2012, persoanele care obişnuiesc să consume frecvent lapte şi iaurt prezintă şi un risc mai mic de hipertensiune arterială, cu până la 8% .

Iaurtul conţine toţi nutrienţii din lapte, însă are şi o serie de proprietăţi unice, care îi amplifică beneficiile. Iaurtul este mai concentrat în nutrienţi (proteine, riboflavina, vitaminele B6, B12, calciu, potasiu, zinc, magneziu), are mai mult acid lactic şi mai puţină lactoză, fiind astfel mai uşor de digerat şi mai uşor tolerat de către persoanele care acuză probleme digestive după consumul de lapte. De asemenea, aciditatea iaurtului măreşte biodisponibilitatea anumitor nutrienţi, cum este calciul, iar fermenţii asigură atât digestia parţială a lactozei, cât şi furnizarea enzimei β-gal, care continuă descompunerea lactozei după consumul produsului lactat.

Informaţiile despre dovezile recente privind beneficiile iaurtului asupra bunei funcţionări a organismului, precum şi rolul său esenţial în echilibrul dietei şi managementul greutăţii corporale, reducerea riscului de diabet zaharat şi de boli cardiovasculare au fost aduse la cunoştinţa participanţilor la Conferinţa Sănătate prin Alimentaţie” 2014, într-o prezentare susținută de Danone România, companie parteneră a evenimentului.

 

Recent Posts

Capital Top 100 Performeri din Sănătate. Companiile și oamenii valoroși din sistemul sanitar din România

Gala Performerilor în Sănătate este unul dintre evenimentele de amploare pe care revista Capital le…

8 minute ago

Cum să îți dai seama dacă ți s-au făcut vrăji: 3 semne de avertizare

Înconjurată de mister și teamă, vrăjitoria sau magia neagră a fascinat și a îngrozit culturi…

28 de minute ago

Vine URGIA în România. Vremea o ia razna în zilele următoare! Prognoza ANM modificată

De data aceasta, meteorologii ANM au avut dreptate și, efectiv, de miercuri seara condițiile meteorologice…

58 de minute ago

E dezastru pentru ele! 3 zodii vor face o greșeală teribilă până la sfârșitul lunii noiembrie 2024

Astrologii nu au vești bune pentru noi, cel puțin în ceea ce privește următoarele zece…

o oră ago

Cele mai bune remedii naturale pentru a scăpa de mirosul vaginal neplăcut

Este perfect normal ca mirosul vaginal să se schimbe în timpul ovulației. Multe femei observă…

2 ore ago

Ei sunt pensionarii care primesc în plus 50% din pensia totală, de la 1 ianuarie 2025

Pensionarii din România care beneficiază de un sprijin financiar substanțial, ce constă într-o indemnizație suplimentară…

2 ore ago

Citeste si: