Alimentul-medicament recomandat în peste 100 de boli. Regenerează întreg organismul

Hreanul, o plantă aromată aflată la hotarul dintre sălbatic și domestic, cu o istorie de peste 3000 de ani, folosită ca remediu natural încă din preistorie, este recomandat de medicina populară românească în peste o sută de afecțiuni, majoritate de natură infecțioasă și specifice iernii.

Rădăcina este partea cea mai valoroasă a hreanului nu numai din punct de vedere gastronomic, ci și medicinal. Este foarte bogată în vitamina C și B, dar și în minerale fier, potasiu,calciu, magneziu. Hreanul conține de 2 ori mai multă vitamina C decât lămâia. Cercetările au arătat că ea conține substanțe antibiotice naturale, triglicozizi sulfurați, enzime, fitohormoni, uleiuri volatile și peroxidază, o substanță antioxidantă foarte valoroasă. Mirosul înțepător și gustul iute, de foc, al hreanului se datorează unor compuși chimici, unii dintre ei numiți glucozin.

Datorită iuțelii sale, hreanul este folosit și ca medicament. Este un foarte bun afrodisiac, conținând câteva substanțe care echilibrează hormonii. Hreanul are calități diuretice, digestive, antibiotice, antiseptice, vermifuge, expectorante, tonice, hipotensive, stomahice. Se poate folosi în stare crudă, proaspăt, ras, pentru a da gust mâncărurilor, fiind apreciat pentru aroma specială și pentru gustul picant, dar și sub formă de tinctură, energizant, sirop sau vin tonic, ca medicament natural. La noi, există tradiția amestecului de hrean cu sfeclă roșie și servirea alături de carne de vită sau de miel.

Hreanul este un condiment valoros, contribuind la revigorarea organismului. Datorită compoziției chimice, acțiunea sa de tonifiere este de lungă durată. De aceea, terapia cu hrean este indicată în combaterea oboselii cronice.

Cercetările recente au scos la iveală că iuțeala conținută de rădăcina de hrean are și proprietăți citostatice foarte puternice, glucozinolații fiind eficienți în multe forme de cancer, precum cel de piele, plămâni, de colon sau de stomac. Un studiu recent făcut la Universitatea Illinois, Statele Unite, arată că administrarea zilnică de hrean crește rezistența organismului uman la boala canceroasă, atât în ce privește prevenirea îmbolnăvirii, cât și la tratamentul bolii deja instalate.

Hreanul este planta recomandată împotriva răcelii și gripei. Rădăcina nu are un miros puternic, însă dată pe răzătoare devine iute, parfumată și lacrimogenă. Nasul se desfundă în scurt timp, elimină secrețiile, curățând astfel căile respiratorii. Această terapie, cu efecte imediate, ajuta și la curățarea glandei oculare. Un pic mai tare ca ceapa face lăcrimarea inevitabilă. Hreanul este un inamic natural al conjunctivitei. Hreanul ras, în combinație cu miere, luat dimineața înainte de masă, este foarte bun pentru tuse. Hreanul, având calitatea de a descongestiona aparatul respirator, este recomandat și în tratamentul astmului.

Specialiștii recomandă hreanul în tratamentul bronșitei cronice și în afecțiuni ale căilor respiratorii, cum ar fi cele pulmonare. Ca și usturoiul, este un foarte bun antibiotic tratând infecțiile respiratorii. Pentru a scăpa de necazurile create de sinuzită, se folosesc cataplasme cu hrean pe zona frunții.

Ca tratament intern, hreanul este recomandat și persoanelor care suferă de reumatism sau gută.

Anumite substanțe pe care le conține hreanul au efecte benefice asupra circulației sângelui în zonele periferice. Astfel, consumul de hrean normalizează tensiunea arterială și previne riscul formării de cheagurilor de sânge. Totodată, substanțele sulfurate din hrean îmbunătățesc elasticitatea vaselor de sânge cerebrale și coronariene, reducând astfel riscul apariției unui infarct sau accident vascular cerebral.

În compoziția hreanului se găsesc din belșug vitamine din complexul B, necesare pentru funcționarea sistemului nervos și pentru îmbunătățirea memoriei. Hreanul are și acțiune tonifiantă și de scădere a colesterolului, dar este foarte bun și pentru menținerea sănătății pielii și a părului.

Hreanul are multe calități terapeutice, fiind utilizat și la stimularea poftei de mâncare, tratarea gastritei și echilibrarea tranzitului intestinal. Substanța care dă gustul picant al hreanului crește secreția de suc gastric și redă pofta de mâncare persoanelor anemice sau anorexice. Digestia lentă și gastrita hipoacidă se tratează în mod eficient cu câte două-trei linguri de hrean ras, care se consumă în timpul meselor principale.

Având efecte diuretice, este unul din alimentele recomandate în curele de slăbire. Consumat simplu, doar ras și opărit sau crud amestecat într-o salată de sfeclă, adăugat la o maioneza ușoară de lapte, face deliciul fiecărei mese.

Hreanul este contraindicat în caz de: gastrită, ulcer gastric, enterită acută, nefrită acută, macrolitiază urinară, hemoragii interne, hemoroizi, hipercorticism. Se recomandă, evitarea administrării de hrean, în timpul fluxului menstrual. Substanțele din hrean pot interacționa negativ cu antiinflamatoarele analgezice de sinteză precum și cu corticoizii sintetici. Principiile din hrean sunt incompatibile cu unele substanțe din medicamente sau suplimente, ca: bicarbonați și carbonați, nitrat de argint, biclorură de mercur (J. Valnet). Hreanul nu se administrează copiilor mai mici de 4 ani. Este contraindicat și în perioada alăptării, deoarece unele principii ajung în lapte. Pacienții care au suferit de infarct este bine să nu consume hrean. Supradozajul poate determina iritații renale, diaree, hemoragii digestive, scăderea brusca a tensiunii arteriale, diaree.

Recent Posts

Horoscop 22 noiembrie. Avertismente pentru Lei și Gemeni: fără călătorii lungi și fără muncă în exces

Horoscop 22 noiembrie. Zi tensionată pentru Scorpioni și extrem de agitată pentru Berbeci. E momentul…

3 minute ago

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de „ghicit în cărți”

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…

10 ore ago

Profețiile catastrofale ale lui Nostradamus care se vor împlini până la sfârșitul anului 2024

Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…

10 ore ago

Horoscop 22 noiembrie 2024. Dezastru pentru o zodie azi: Posibil eșec

Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…

11 ore ago

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…

11 ore ago

Ce se întâmplă dacă faceți baie fierbinte în fiecare zi? Efecte nebănuite

Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…

11 ore ago

Citeste si: