Sari la conținut

Alimentul la care a renunțat Nicole Cherry pentru a reveni la talia consacrată de dinainte de naștere

Nicole Cherry a devenit recent mămică, iar viața ei s-a schimbay complet, inclusiv corpul și talia au avut de suferit câteva modificări.

Cu toate acestea, îndrăgita cântăreață nu s-a lăsat mai prejos și a revenit la talia de dinainte de sarcină cu doar câteva trucuri simple. Astfel, pe lângă masaje şi sport, Nicole Cherry şi-a stabilit un plan alimentar de care s-a ţinut cu stricteţe.

„Nu mai mănânc produse din faină albă și zahăr, ci totul este integral.

Însă, nu am scos pâinea din alimentație, pentru că, la sfaturile antrenoarei, la vârsta mea, nu este cazul. Am ales variantele sănătoase – pâine integrală/orez sălbatic /paste integrale!

Carne slabă și pește, pentru că toate au proteine, grăsimi, carbohidrați, dar sunt astfel calculate, pentru a-mi modela frumos trupul”, a declarat Nicole Cherry, potrivit libertatea.ro.

Cântăreața a mărturisit că a reușit să slăbească foarte rapid după sarcină, astfel că în prezent a revenit la greutatea inițială, mai exact, 48 de kilograme.

„Am slăbit ușor, pentru că nu am luat nici multe kilograme. Am fost foarte setată în sarcină să nu iau multe kilograme. Nu vă gândiți că m-am abținut de la lucrurile la care pofteam, pentru că știu că nu e ok, dar am fost echilibrată și asta m-a ajutat foarte mult să nu iau kilograme în plus și ulterior să le dau și jos repede. Acum ajuns la 48 de kilograme, câte aveam inițial când am rămas însărcinată și vreau să mai slăbesc vreo 3. Oricum, când am rămas însărcinată aveam vreo 2-3 kilograme în plus, deci cumva am ajuns de unde am plecat”, a spus Nicolle Cherry.

Nicole Cherry, declarații despre viața de mămică: „E greu tare”

Nicole Cherry a precizat faptul că au fost niște luni intense după ce a născut, dar aceasta a fost ajutată de mama ei. Cel mai greu lucru pe care ar trebui să îl facă Nicole Cherry după ce a devenit mamă a fost să se confrunte cu lipsa de somn.

„Au fost patru luni intense, cu de toate. Descoperim multe lucruri noi. Am scăpat de colici, a fost greu. Mi-am dat seama cât de rea sunt de somn. Să nu dormi atâta, e greu tare.

Am reușit să țin sub control, trebuie să îi fac statuie mamei. Niciodată nu am înțeles de ce e o diferență așa mare între mine și sora mea. Acum am înțeles”, a spus artista, în cadrul emisiunii La Măruță.

În cadrul interviului, ea a mai dezvăluit că Anastasia a moștenit trăsăturile lui Florin, logodnicul artistei și că, în această perioadă, primește ajutor atât din partea lui, cât și din partea mamei ei.

„Mă ajută foarte mult Florin, mă așteptam să fie grijuliu cu noi pentru că știam cum e cu pisica și o divinizează. Seamănă cu el. A stat la mine în burtă 9 luni, dar seamănă cu el. E fata lui tata, așa o să fie, sunt sigură. Eu mă bucur. Știu cât își dorea Florin să aibă o fetiță și chiar e o perioadă extrem de frumoasă de care ne bucurăm din plin”, susține artista.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel