Din cuprinsul articolului
Postul Mare are o durată de 40 de zile, timp în care românii dornici să-l respecte vor încerca să mănânce alimente de post, excluzând cele de origine animală. Printre acestea, există și unele care pot provoca gaze și probleme digestive.
Unele alimente de post pot provoca probleme digestive, precum orezul, fasolea. Dar și soia. Există un aliment la care sigur nu te-ai gândit că-ți poate provoca gaze. De ce să-l eviți?
Consumul excesiv al unui aliment poate avea efecte negative asupra digestiei
Soia este una dintre cele mai populare alternative la produsele de origine animală. În perioada postului, această plantă este apreciată pentru conținutul ridicat de proteine și versatilitatea sa în diverse preparate.
Potrivit specialiștilor, consumul excesiv al acestui aliment de post poate avea efecte negative asupra digestiei și sănătății intestinale. Deși pare o soluție ideală pentru un regim alimentar echilibrat, soia conține anumite substanțe care pot cauza disconfort gastro-intestinal, mai ales dacă este consumată frecvent și în cantități mari.
Alimentul plăcut care creează probleme

Unul dintre cele mai frecvente efecte secundare ale consumului de soia este balonarea și producerea excesivă de gaze intestinale. Acest fenomen este cauzat de prezența oligozaharidelor, un tip de carbohidrați greu de digerat care fermentează în colon, favorizând apariția disconfortului abdominal.
Persoanele cu un sistem digestiv sensibil pot experimenta crampe, flatulență și senzație de greutate după consumul de alimente pe bază de soia, precum tofu, laptele de soia sau pateul vegetal.
Efect nedorit al consumului excesiv de soia

Un alt efect nedorit al consumului excesiv de soia este constipația sau diareea. Soia conține fibre insolubile care, în cantități mari, pot încetini tranzitul intestinal și duce la constipație.
În același timp, la unele persoane, proteinele din soia pot irita mucoasa intestinală și provoca scaune moi sau chiar diaree. Acest efect este mai pronunțat în cazul persoanelor care au sindrom de colon iritabil sau o sensibilitate la proteinele vegetale.
Mai mult decât atât, soia conține antinutrienți, cum ar fi fitatii, care pot împiedica absorbția mineralelor esențiale precum fierul, zincul și calciul.
Acest lucru poate duce, în timp, la deficiențe nutriționale și slăbirea sistemului digestiv. În plus, anumite produse din soia sunt puternic procesate și conțin aditivi care pot afecta flora intestinală, favorizând inflamația și dezechilibrele gastro-intestinale.
Cum să consumi soia fără probleme digestive?
Este recomandat să o consumi cu moderație și să alegi variante mai ușor de digerat, cum ar fi soia fermentată (miso, tempeh, natto). Soia se combină cu alimente bogate în fibre solubile și să te hidratezi corespunzător pentru a facilita digestia. Dacă observi că soia îți provoacă balonare sau alte probleme digestive, încearcă să reduci consumul și să optezi pentru alte surse de proteine vegetale, precum lintea, năutul sau quinoa.