Din cuprinsul articolului
De la 1 ianuarie, aceste produse au devenit mult mai scumpe. S-ar putea să nu se vadă asta la rafturi, însă românii au ajuns să plătească niște sume uriașe, care se resimt în portofele.
1 ianuarie 2024 a adus cu sine creșteri masive de prețuri. Mai trist este că produsele de care fiecare român are mare nevoie în bucătărie sunt printre cele vizate.
A crescut TVA-ul, au intervenit noi taxe pentru companii, iar creșterea accizelor se va face și ea simțită în buzunarele românilor, dacă nu cumva s-a întâmplat deja.
Ce produse au devenit mai scumpe de la 1 ianuarie? Unii români ar putea să nu-și dea seama, în special atunci când cumpără mai multe produse. Pentru că vorbim de produse de bază, deși s-au scumpit, totuși avem nevoie de ele în fiecare zi.
Alimentul de care orice român are nevoie în bucătărie s-a scumpit enorm. Așadar, potrivit Antena 3 CNN, dacă până acum un kilogram de ceapă costa 3 lei, în prezent plătim cu 4 lei mai mult. Tot sursa citată mai precizează că plătim cu 5 lei mai mult pentru un kilogram de roșii.
Ca și când nu era suficient, nu numai legumele s-au scumpit, ci și carnea. De pildă, Antena 3 CNN notează că mușchiul de porc, un produs pe care mulți români îl cumpără, s-a scumpit cu 4 lei/ kg.
O singură veste îmbucurătoare este aceea că mai sunt câteva produse care nu s-au scumpit momentan. Un exemplu sunt chiftelele sau cârnații. De asemenea, se pare că nici carnea de pui nu a fost afectată.
Această listă este mult mai lungă în cazul produselor care s-au scumpit și în cazul celor care nu s-au scumpit. Un singur lucru este însă cert, acela că în buzunarul românilor, până și câțiva lei contează în aceste vremuri economice delicate, scrie News 18.
Există numeroase remedii eficiente pentru a ameliora simptomele răcelii și gripei. Aceste remedii pot ajuta…
Horoscop 22 noiembrie. Zi tensionată pentru Scorpioni și extrem de agitată pentru Berbeci. E momentul…
Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…
Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…
Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…
Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…