Sari la conținut

Alimentul care previne Alzheimerul și prelungește viața. Conține un ingredient-minune

Consumul de peşte şi suplimente pe bază de ulei de peşte, cu conţinut ridicat de acizi graşi Omega 3, poate preveni instalarea maladiei Alzheimer, împiedicând reducerea dimensiunii creierului odată cu înaintarea în vârstă, au constatat cercetătorii americani.

Pe lângă beneficiile asociate cu sănătatea creierului, oamenii de ştiinţă din Statele Unite au descoperit că un nivel crescut de acizi graşi Omega 3, regăsiţi în peştele gras – hering, macrou, sardine, ton, somon -, dar şi în peştele alb, precum codul, poate prelungi viaţa cu până la doi ani.

Pentru a preveni reducerea dimensiunii creierului, care este cauzată de înaintarea în vârstă şi de maladia Alzheimer, oamenii de ştiinţă recomandă consumul de peşte de două ori pe săptămână, precum şi administrarea de suplimente cu ulei de peşte o dată pe săptămână.

Unul dintre principalii acizi graşi Omega 3 este acidul docosahexaenoic (DHA), care ajută neuronii să comunice mai bine între ei.

La experimentul cercetătorilor americani, de la Universitatea South Dakota din Richmond, au participat 1.111 femei, cu vârsta de aproximativ 70 de ani, înscrise în studiul Women’s Health Initiative Memory. Opt ani mai târziu, când femeile aveau 78 de ani, creierul acestora a fost scanat pentru a-i fi măsurat volumul.

Creierele femeilor care prezentau niveluri ridicate de acizi Omega 3 în limfocite, inclusiv DHA, aveau un volum mai mare decât creierele celorlalte voluntare.

Participantele la experiment cu un nivel dublu de acizi graşi (7,5%, faţă de 3,4%) aveau un volum al creierului cu 0,7% mai mare.

James Pottala, autorul studiului publicat în revista Neurology, a afirmat că nivelurile scăzute de acizi graşi erau asociate cu reducerea dimensiunii creierului.

„Aceste niveluri mai ridicate ale acizilor graşi pot fi atinse cu ajutorul dietei şi prin administrarea de suplimente, iar rezultatele sugerează că efectul asupra volumului creierului constă în întârzierea cu până la doi ani a procesului natural de pierdere a neuronilor, care intervine odată cu înaintarea în vârstă”, a declarat James Pottala.

Femeile cu un nivel mai crescut al acizilor graşi Omega 3 aveau, de asemenea, un volum mai mare al creierului cu 2,7% în regiunea hippocampusului, centrul-cheie al memoriei. În cazul maladiei Alzheimer, hippocampusul începe să îşi reducă dimensiunile înainte de manifestarea primelor simptome.

Cea mai bună sursă de acizi Omega 3 o reprezintă peştele şi uleiul de peşte, deoarece corpul uman nu poate produce acizi esenţiali Omega 3.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel