Sari la conținut

Alimentul care prelungește viața. Îl ai și tu în bucătărie. Experții de la Harvard spun să îl consumi zilnic

Dieta mediteraneană
Sursa foto: arhiva doctorulzilei.ro
Dieta mediteraneană, secretul longevității

Alimentul care prelungește viața. Un studiu Harvard, care a fost publicat la 18 ianuarie 2022 în Jurnalul Colegiului American de Cardiologie, sugerează că un consum ridicat de ulei de măsline, în special atunci când acesta înlocuiește untul, margarina sau maioneza, este asociat cu longevitatea, relatează Health Harvard.

Oamenii de știință au reunit rezultatele a două studii ample de la Harvard (Nurses’ Health Study și Health Professionals Follow-up Study), în care au fost implicate peste 92.000 de persoane, atât de sex feminin dar și de sex masculin din Statele Unite, care au raportat detalii despre sănătatea și obiceiurile lor alimentare la fiecare doi ani.

Ce beneficii ai dacă înlocuiești alte grăsimi cu ulei de măsline

Cercetătorii au descoperit că persoanele care au consumat ulei de măsline, mai mult de o jumătate de lingură pe zi, au avut un risc cu 19% mai mic de deces pe o perioadă de 28 de ani, în comparație cu cei care au consumat rar sau niciodată ulei de măsline.

Un consum mai mare de ulei de măsline a fost, totodată, asociat cu riscuri mai mici de deces din cauza bolilor cardiovasculare, a cancerului, a bolilor neurodegenerative sau a bolilor pulmonare.

În rândul persoanelor care au înlocuit untul, margarina sau maioneza cu ulei de măsline, rata de deces a fost cu până la 34% mai mică decât cea a persoanelor care nu au înlocuit aceste grăsimi cu ulei de măsline.

Studiul a fost observațional și nu dovedește că uleiul de măsline prelungește viața.

Cercetătorii sunt de părere că proprietățile antiinflamatorii și antioxidante ale uleiului de măsline ar putea juca un rol în protejarea sănătății.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel