Din cuprinsul articolului
Alimentul acesta are proprietăți pe care nu trebuie să le ignori, dacă ești preocupat de un stil de viață sănătos.
Terciul inclus în dieta zilnică ne prelungeşte cu 20% viaţa, spun specialiştii, care au constatat acest lucru după studii relevante în acest sens. S-au înregistrat mai puține decese cauzate de cancer, iar printre cei care au consumat terciuri, riscul de deces din oricare altă cauză a scăzut cu 20%.
La aceştia, cantitatea zilnică a fost de minimum 25 de grame de cereale, respectiv 29 de grame bărbații și 25 de grame femeile.
Cele mai utile terciuri sunt cele din cereale brute întregi, ovăz tradițional, hrișcă, orez brun.
Prin urmare, trebuie doar să mâncăm cereale la micul dejun și ne vom prelungi şansele de a trăi mai mult.
Trebuie ştiut însă că în terciuri nu se adaugă nici zahăr şi nici lapte, pentru că acestea îngreunează digestia și cresc numărul caloriilor.
Cura cu terci ne ajută nu doar să slăbim într-un mod sănătos, ci şi să ne curăţăm în mod optim organismul, acţionând cu eficienţă în interiorul organismului şi ajutându-l să elimine toate toxinele şi deşeurile.
Nutriţioniştii atrag însă atenţia ca aceste terciuri să le consumăm numai dimineaţa şi să evităm o alimentaţie bazată doar pe consumul de terci pentru a evita să ne dăm peste cap organismul.
Fierturile de grâu, orz, ovăz, mei, orez, hrișcă, porumb sau plante medicinale se numără printre cele mai vechi leacuri pentru sistemul cardiovascular, metabolism, detoxifiere, slăbit și prelungirea tinereţii.
Există însă terciuri nu doar din cereale, ci şi din plante medicinale, acestea fiind primele „medicamente” pe care le-au folosit oamenii, care au descoperit că strivite ierburile semințele, rădăcinile își sporesc acțiunea terapeutică.
Fierturile din cereale, la rândul lor, au fost primele alimente pe care oamenii le consumau înainte de a şti să facă pâine.
Astăzi, acest fel de mâncare a fost redescoperit şi introdus cu regularitate în mediu datorită atât gustului foarte bun, cât şi conţinutului de substanţe nutritive, vitamine, minerale, carbohidrați.
Terciul este recomandat, deopotrivă, copiilor și bătrânilor, şi nu doar celor cu afecțiuni, ci și persoanelor sănătoase, indiferent de vârstă.
Terciurile ne susţin din punct de vedere energetic, sunt recomandate în post şi reprezintă un mijloc simplu de a ne menţine sănătatea.
Acesta se poate face din orice cereală, din boabele întregi, sfărâmate mai fin sau mai grosier (spărtură de cereale) ori din fulgi (boabele întregi trecute printr-o presă).
Cel mai popular este terciul de ovăz, considerat un ideal mic dejun, cu proprietăți dovedite de scădere a colesterolului rău.
Desigur, fulgii de cereale se pot mânca și cu lapte, dar varianta din fulgi rămâne totuşi un aliment mult mai ușor de preparat şi mult mai sănătos.
Cum se prepară
În apa fiartă cu sare se adaugă fulgii de ovăz, se fierbe totul la foc mic, timp de 5-10 minute, până când se leagă. Ca orice terci, se mănâncă imediat, cald. Trebuie păstrat un raport de 1:3 între fulgi și apă, pentru ca terciul să aibă consistenţa potrivită.
Terciul din ovăz poate fi îmbunătățit dacă îl înmuiem timp de 12 ore, ducând astfel la o ușoară fermentare, ceea ce sporeşte densitatea nutrienților, devine mai uşor de asimilat şi îmbunătăţeşte flora intestinală.