Alimentul acesta a cunoscut o puternică răspândire trecând, de câteva secole, de limita de cultură în Europa şi ajungând în cele două Americi, în sudul Africii, în Australia și Noua Zeelandă.
În lumea fructelor dulci, ele sunt neobişnuite, alături de viţa-de-vie şi grîu, măslinele completează această triadă alimentară cu semnificaţii străvechi.
Principalele surse ale producției de măsline rămân ţările europene. Atât fructele, cât și uleiul se bucură de atenţia consumatorilor, iar eforturile de creștere a producției de măsline este pe măsură.
Suprafețe tot mai mari sunt cultivate cu măslini, iar ameliorarea varietăților și a soiurilor prin perfecționarea metodelor de preparare nu au întârziat să apară.
Numai că, din păcate, imaginaţia a mers tot mai departe, iar direcţia perfecţionării acestor tehnici şi-a pierdut cârma.
Au apărut produse falsificate, iar consumatorii neavizaţi sunt victime sigure în această luptă acerbă de a asigura o cerere tot mai mare.
Nici uleiului de măsline nu scapă, fiind o mare diferență între cel extravirgin (obținut prin presarea naturală a grămezii de măsline bine coapte și din soiuri valoroase) și uleiurile realizate în etapele următoare: prin presare, prin extracție cu solvenți sau ultimul în listă – „Olive Pomace Oil“.
Asociația Pro Consumatori (APC) a analizat 20 de sortimente de măsline comercializate în sistem vrac sau ambalate în recipiente din sticlă sau tablă. Concluziile sunt triste.
În cele 20 de produse analizate s-au identificat 9 tipuri de aditivi alimentari, după cum urmează: acid citric, acid lactic, acid ascorbic, alginat de sodiu, glutamat de sodiu, lactat feros, sorbat de potasiu, benzoat de sodiu și gluconatul feros.
În ceea ce privește prezența aditivilor de mai sus în sortimentele de măsline analizate, situația se prezintă astfel:
- 65% din sortimentele de măsline analizate conțin acid lactic;
- 60% din sortimentele de măsline analizate conțin acid citric;
- 45% din sortimentele de măsline analizate conțin acid ascorbic;
- 35% din sortimentele de măsline analizate conțin gluconat feros;
- 20% din sortimentele de măsline analizate conțin alginat de sodiu;
- 15% din sortimentele de măsline analizate conțin glutamat de sodiu;
- 5% din sortimentele de măsline analizate conțin lactat feros;
- 5% din sortimentele de măsline analizate conțin sorbat de potasiu;
- 5% din sortimentele de măsline analizate conțin benzoat de sodiu.
E202 – sorbat de potasiu, conservant. Este un aditiv ce irită pielea, ochii şi mucoasele. Poate fi genotoxic și mutagen pentru celulele sângelui uman.
E211 – benzoat de sodiu, conservant cu acțiune antibacteriană și antifungică în mediul acid. Benzoatul de sodiu este un conservant sintetic care, în reacție cu acidul ascorbic, generează benzen, substanță toxică cancerigenă.
E270 – acidul lactic este folosit ca stabilizator și conservant. Poate produce reacţii alergice precum mâncărimi, inflamarea limbii şi a mucoaselor, respiraţie greoaie, secreţii nazale, favorizează subţierea smalţului dentar şi apariţia cariilor, poate irita mucoasele sistemului digestiv producând diverse afecţiuni digestive. Alimentele ce conțin E 270 nu trebuie consumate de bebeluşi şi copiii mici pentru că ei nu deţin echipamentul enzimatic necesar metabolizării acestuia.
E300 – Acid ascorbic este un agent antioxidant obținut din glucoză și care, în cantități mari, poate produce diaree, atacă smalțul dinților și duce la formarea calculilor la rinichi.
E330 – acidul citric este un agent de reglare a acidității. Cel mai bine documentat efect al acidului citric este distrugerea smalţului dentar, acesta favorizând apariţia cariilor dentare. Acidul citric nu este recomandat în alimentaţia copiilor. Nu trebuie consumate alimente ce conţin acid citric de către cei care au afecţiuni cardiovasculare sau renale, afecţiuni ale aparatului digestiv şi diaree.
E579 – gluconatul feros este un stabilizator artificial de culoare, care în combinație cu oxigenul, declanșează reacția de oxidare în urma căreia măslinele verzi sau blonde devin negre. Gluconatul feros provoacă eroziuni la nivelul mucoasei esofagului și stomacului.
E585 – lactatul feros este un stabilizator artificial de culoare, având același rol tehnologic și aceleași reacții adverse ca ale gluconatului feros.
E621- monoglutamatul de sodiu este un potenţiator de gust şi aromă.