Din cuprinsul articolului
Pătrunjelul (Petroselinum crispum) este o plantă erbacee legumicolă, cu tulpina înaltă, cultivată pentru rădăcina pivotantă, albă și pentru frunzele ei aromate, întrebuințate în alimentație și în medicina populară. Poartă și denumirile de găgăuț, pătlăgele (pl.), pătrunjică sau petersil. O leguminoasă. Grecii antici considerau că această plantă unește lumea viilor cu cea a morților.
”Avem pe toate drumurile pătrunjel, doar că greşeala nostră este că nu-l mâncăm, îl punem în ciorbă de decor. Nu există în alt aliment mai multă vitamina C, fibre, minerale şi fier ca în pătrunjel. Trebuie să învăţăm din bucătăria libaneză să-l facem salată, adică să-l mâncăm cu snopul.
Vreau să vă spun că în Franţa, tuturor bolnavilor convalescenţi din spitale, li se dă zilnic salata aceea de pătrunjel. Este un aliment atât de banal pe care nu îl apreciem la adevărata lui valoare. Poate fi combinat cu ulei de măsline şi lămâie. Avem piaţa plină de pătrunjel, haideţi să-l mâncăm cu snopul. Pătrunjelul înseamnă vitamina C şi Fier, iar când vorbim despre imunitate avem nevoie de aceşti antioxidanţi, de vitamina A, C şi E, pentru că antioxidant înseamnă blocarea oxidării din organism. Iar oxidare înseamnă ruginire.
Ca să blocăm ruginirea organismului îi dăm vitamina C, fructe şi legume proaspete. Cu cât mai colorate, cu atât mai bine pentru că mai sunt şi acei pigmenţi vegetali care au şi ei efecte benefice. Atenţie mare cu vitamina C pentru că este extrem de sensibilă. Depozitarea îndelungată, lumina şi căldura o distrug. Din cauza aceasta, atunci când simţim că suntem mai slăbiţi, este recomandat să luăm chiar şi suplimente de vitamina C, tocmai pentru că nu avem de unde să luăm fructe şi legume culese de mai puţin de 48 de ore,” a explicat dr. Mihaela Bilic.
Deseori, pătrunjelul este subapreciat, deşi are importante calităţi nutritive şi paleative. Majoritatea oamenilor nu cunosc beneficiile sale şi îl folosesc deseori pentru a decora diverse tipuri de mâncăruri.
Pătrunjelul conţine mai multă vitamina C decât lămâia, portocala sau varza, la care se adaugă vitaminele A, B1,B2, B3, B5, B6, B9, K şi E.
De asemenea, este o sursă importantă de glucide, proteine, minerale (potasiu, calciu, fosfor, magneziu, fier, sodiu), ulei volatil, lipide şi flavonoizi.
Conţinutul bogat de vitamina A şi C are un puternic efect antioxidant, detoxifiant, antialergic, antitumoral, tonifică ficatul, stimulează activitatea vezicii biliare, fluidifica secreţiile, antispastic,relaxează fibrele musculare netede intestinale, gastrice, bronşice, întăreşte sistemul imunitar,are efect vasodilatator, regenerează peretele vascular, menţine elasticitatea vaselor, are efecte afrodisiace şi asigură o bună funcţionare a aparatului genital.
De asemenea, pătrunjelul limitează procesele inflamatorii, are efect antirahitic, antiscorbutic, vermifug, diuretic, neutralizează efectele intoxicaţiei cu tutun, alcool, alimentaţie excesivă cu carne sau prelucrată industria şi conţine uleiuri volatile cu efect antitumoral.
Intoxicație etilică acută (beție) – se consumă una-două legături de pătrunjel, bine spălate, frunzele mestecându-se îndelung, înainte de a fi înghițite. Uleiul volatil din aceste frunze este un puternic stimulent al sistemului nervos central, care va fi mai puțin afectat de efectele alcoolului.
* Fumat – mai multe componente ale uleiului volatil din frunzele de pătrunjel protejează organismul împotriva acțiunii nocive a gudroanelor din fumul de țigară, prevenind diferite afecțiuni ale aparatului respirator, de la bronșită cronică, la cancerul pulmonar. Sunt recomandate curele cu suc de pătrunjel, din care se administrează câte 50 ml pe zi, vreme de 4 săptămâni.
* Ateroscleroza – nu mai puțin de patru substanțe conținute de către frunzele de pătrunjel previn oxidarea colesterolului negativ (LDL) și depunerea sa pe artere. Persoanele cu vârstă de peste 35 de ani, dar și cele care consumă frecvent carne, grăsimi hidrogenate, prăjeli, ar trebui să consume de măcar 3 ori pe săptămână salată de pătrunjel.
* Hipertensiune – consumul a 30 de grame de pătrunjel proaspăt, adăugat la hrana de zi cu zi, ajută la ținerea sub control a tensiunii arteriale, având efecte diuretice, ușor vasodilatatoare, și actionând la nivelul sistemului nervos central cu efect calmant.
Litiaza biliară – se bea de trei ori pe zi, înainte de masă cu 1-2 ore, câte un sfert de pahar de suc de pătrunjel (rădăcină și frunze), diluat cu trei sferturi de pahar de suc de morcovi.
Hepatita virală – studii recente au arătat că pătrunjelul are un neobișnuit efect de combatere a virusurilor care atacă ficatul. Așadar, se recomandă bolnavilor de hepatita A, B și C să facă, vreme de 4 săptămâni, o cură cu suc proaspăt de frunze de pătrunjel, din care se administrează câte 50-75 ml pe zi, băuți în trei reprize, pe stomacul gol, înainte de masă. După 4 săptămâni de cură, se fac 2 săptămâni de pauză, după care tratamentul se reia.
Infecții recidivante, imunitate slăbită – se consumă salata de pătrunjel, câte 1-2 porții pe zi, în cure de 3 săptămâni. Studii recente făcute la Universitatea din Ankara (Turcia) au pus în evidență că acest remediu culinar activează puternic sistemul imunitar și combate foarte multe specii de bacterii și ciuperci parazite.
Astm – consumul de frunze de pătrunjel proaspăt, minimum 30 de grame zilnic, sub formă de salate, ca adaos în ciorbe și în diferite alte mâncăruri, reduce predispoziția spre crizele astmatice.
Boala canceroasă – salatele cu mult pătrunjel și sucul de frunze de pătrunjel sunt un excelent adjuvant in tratamentul cancerului. În plus, pătrunjelul verde combate multe dintre reacțiile adverse ale citostaticelor și ale radioterapiei.
Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…
Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…
Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…
Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…
Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…
Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…