Alimentele ne modifică chimia creierului. Auzim frecvent că suntem ceea ce mâncăm, însă puţini ştiu că alimentele ne influenţează nu doar sănătatea, ceea ce este desigur fundamental, ci şi energia şi chiar starea de spirit.
Energia noastră este influenţată, în primul rând rând, de numărul de calorii, apoi ea poate fi potenţată de stimulente precum cafeina, dar şi prin accelerarea metabolismului, pentru a arde cât mai multe calorii.
În ceea ce priveşte legătura dintre starea de spirit şi alimentaţie, este ştiut faptul că de mare importanţă sunt acele alimente care asigură o mai bună stabilizare a zahărului în sânge, pentru că declanşează hormoni care dau acea stare de bine, cum ar fi exemplu serotonina.
Cercetătorii sunt preocupaţi de mult timp de legătura dintre starea noastră de bine şi hrana pe care o consumăm.
Studiile au arătat că dieta modifică chimia creierului şi deci starea noastră de spirit.
Blamaţi de cei care vor să scape de kilogramele în plus, carbohidraţii sunt totuşi vitali pentru energia noastră şi pentru felul în care ne simţim. Este o sursă de energie după care organismul tânjeşte, mai cu seamă că acestea cresc nivelul de serotonină.
Trebuie evitate însă dulciurile, fiind de preferat cerealele integrale, orezul brun, cereale cu un conţinut mic de zahăr.
Nu uitaţi că un pancreas solicitat sporeşte riscul de a face diabet.
Dacă ţinem cont de faptul că magneziul are un rol important în transformarea zahărului în sânge, vom alege să consumăm în mod constant seminţe (caju, migdale, alune), care conţin acest mineral şi care sunt, în acelaşi timp, surse deloc de neglijat de proteine. Este de altfel ştiut faptul că deficitul de magneziu ne scade energia, astfel că, pe lângă seminţe, mai sunt recomandate cerealele integrale, dar şi anumite specii de peşte.
Seleniul îţi asigură o stare bună de spirit şi poate fi găsit în nucile braziliene, dar şi în fructele de mare, fasole şi cereale integrale.
În acelaşi timp, tirozina, care este un aminoacid pe care îl găsim în carnea de vită, de pui fără piele şi cea de porc slabă, creşte nivelul de dopamină, responsabilă cu buna concentrare. Conţinutul de vitamina B 12 ne asigură, totodată, că nu vom avea insomnii şi că depresia va sta departe de noi.
Şi Omega-3, acizii grași pe care îi găsim în somon ne feresc de depresie, dar ne aduc beneficii când vine vorba de sănătatea inimii.
Frunzele verzi contribuie în egală măsură la reducerea riscului de a face depresie datorită acidului folic.Ca si acizii grasi, folaţii se găsesc în legumele cu frunze verzi, inclusiv în spanac şi salată. Legumele, alunele şi citricele sunt şi ele surse de acid folic.
Fibrele sunt stabilizatori de energie. Aceştia încetinesc digestia furnizând un surplus constant de energie pe tot parcursul zilei. Intensificaţi nivelul de energie prin consumul de fasole, fructe, legume, pâine şi cereale integrale.
Beţi apă! Deshidratarea duce la oboseală şi chiar la încetinirea metabolismului. Fructele şi legumele ne pot ajuta, în acelaşi timp, să ne păstrăm hidratarea.
De asemenea, este bine să consumaţi cafea, în porţii mici, pentru a stimula metabolismul şi pentru a ridica nivelul energetic al organismului.
Lipsa de somn duce fără îndoială la scăderea nivelului energetic, deci nu vă privaţi organismul de odihnă.
Şi ciocolata neagră stimulează atât energia, cât şi starea de spirit.
Specialiştii mai recomandă să nu sărim peste micul dejun, iar mesele din timpul zilei să fie mici şi dese pentru că numai în acest fel putem stabiliza zahărul în sânge.
Suplimentele de energie sunt deseori o alternativă la cafea sau la alţi stimulenti de energie.
Horoscopul zilei de marţi, 5 noiembrie 2024, anunţă momente dificile pentru unii nativi ai zodiacului.…
Folosiți o sticlă de apă? Dacă da, câte bacterii se ascund în ea? S-ar putea…
Senatul României a aprobat un proiect de lege inițiat de Guvern care prevede reglementarea unor…
Acest ceai, preparat din fructele bogate în vitamine și minerale ale cătinei, este recomandat în…
Autorităţile medicale sunt în alertă, după ce în Italia s-a înregistrat primul caz de gripă…
Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Grigore Alexandrescu” din București va efectua gratuit pe data…