Pe lângă faptul că sunt foarte gustoase, murăturile sau iaurturile pot lupta împotriva cancerului și sunt cele mai bune alimente pentru o digestie sănătoasă!
Nicolae Oprea
Încă din cele mai vechi timpuri, oamenii gospodari și-au conservat alimentele din ogradă, iar principalul motiv al acestui proces a avut ca scop prelungirea perioadei în care preparatele se puteau consuma. De altfel, acest proces se practică și azi în România, principalul raționament fiind același, adică de conservare! Aproape că nu există gospodărie să nu se găsească toamna un butoi de varză pusă la murat pentru iarnă. Ei bine, nu mulți sunt cei care știu că oamenii de știință și doctorii din întreaga lume au descoperit, de o bună bucată de vreme legătura dintre alimentele fermentate și să- nătatea noastră! În multe țări din Asia, de exemplu, longevitatea oamenilor se pune și pe seama aportului de produse care trec prin procesul de fermentare, pe care medicii nutriționiști le consideră adevărate minuni pentru sănătatea noastră!
Cresc speranța de viață
„Numeroase studii au arătat că un aport consistent de alimente fermentate ajută foarte mult la sănătatea noastră. Ba chiar există studii elaborate care ar arăta faptul că aceste produse ar lupta și cu multe forme de cancer. De asemenea, există studii care arată că populații din diferite regiuni ale lumii, ce se alimentează cu mâncare fermentată, ar avea o speranță de viață mai mare decât a populațiilor care nu recurg la acest proces de fermentare a alimentelor. Totodată, ele luptă și cu anumite infecții”, ne-a declarat dr. Corina Zugravu, medic în nutriție și igiena alimentației.
Noi murăm pepeni, dar italienii conservă chiar și strugurii
Potrivit specialistei, printre cele mai bune alimente fermentate sunt murăturile, dar, atenție, doar cele conservate în sare și nu în oțet, precum varza murată sau castraveții, dar și fructele, precum strugurii sau pepenii. „La noi, în România, se conservă foarte puține fructe. În Moldova, de exemplu, se pun acei pepenași la murat, care, pe lângă faptul că sunt foarte gustoși sunt și plini de proprietăți excelente. Din punctul meu de vedere ar trebui să conservăm mai multe fructe, cum fac italienii de pildă, care conservă strugurii. Pe lângă murături, produsele din categoria lactatelor sunt alimente fermentate deosebit de bune, precum iaurtul, sana, laptele bătut sau kefirul”, mai spune specialista în nutriție.
Dezovoltă bacteriile „prietenoase”, excelente pentru digestie
Potrivit medicului, prin fermentare, aceste alimente dezvoltă așa-numitele „bacterii prietenoase”, care odată ajunse în intestine, ne ajută foarte mult, în special la digestie. Iaurturile și derivatele din lapte pe care le fementăm îi ajută foarte mult și pe cei care au intoleranță la lactoză. Adică, cei care nu pot consuma lapte, pot mânca iaurt, pentru că prin fermentare se distruge o bună parte din lactoză!
Întăresc și aparatul cardiovascular!
Un alt beneficiu foarte important al acestor produse din lapte este acela că au un aport mai mare de calciu decât laptele și sunt mult mai ușor de digerat, tocmai prin faptul că dezvoltă acele bacterii prietenoase și transformă produsele în adevărate „medicamente” probiotice. Acestea stimulează popularea intestinelor noastre cu bacteriile bune, care ne ajută să avem un sistem digestiv sănător și, implicit, un sistem imunitar întărit, dar și o funcționare mai bună a aparatului cardiovascular. Bineînțeles, ca în cazul multor alimente, abuzul „se pedepsește” și un consum exagerat de varză murată sau de iaurt ne poate crea probleme de aciditate sau ne poate da peste cap flora intestinală și funcționarea normală a aparatului digestiv.
Vitaminele se păstrează și prin conservare
Mai mult, alimentele fermentate contribuie la absorbția nutrienților din celelalte alimente pe care le consumăm și adaugă propriile beneficii, precum Vitamina B, îndeosebi Vitamina B12, acizi grași omega-3, enzime și acid lactic. În plus, permit păstrarea pe perioade mai lungi a alimentelor, fără pierderea proprietăților acestora. Prin fermentație se elimină acidul folic care există în cereale, fasole, mazăre, semințe, nuci și alune. Reducerea nivelului de acid folic ușurează absorbția de minerale, astfel că și tranzitul intestinal se face mai rapid.