Sari la conținut

Alimentele devin bombă din cauza căldurii! Sfaturi pentru siguranţa alimentelor pe timp de vară

Când vorbim despre grătar la iarbă verde, picnicuri şi alte activităţi desfăşurate in afara casei ne gândim imediat la vară. Temperaturile ridicate transformă alimentele în bombe cu ceas.

Bacteriile din mâncare se pot reproduce mult mai repede la temperaturi între 4 şi 60 de grade Celsius,conform liderului echipei de educaţie de la centrul de Administrare a Alimentaţiei şi Medicamentelor pentru Siguranţa Alimentelor şi Aplicarea Nutriţiei, Marjorie Davidson. “Din fericire există foarte multe metode prin care se poate preveni îmbolnăvirea”, a subliniat Davidson într-un comunicat de presă.

Sfaturi prin care se pot preveni bolile legate de alimentaţie:

  • Spală-te pe mâini

Cheia să previi înmulţirea bacteriilor este să te speli insistent şi frecvent pe mâini cu apa şi săpun timp de cel puţin 20 de secunde înainte şi după ce mânânci şi după ce foloseşti toaleta. Dacă eşti afară şi nu există baie în care poţi face acest lucru, foloseşte apa din sticlă şi şerveţele de hârtie. De asemenea, este bine să foloseşti şi şerveţele umede.

  • Nu amesteca mâncărurile crude cu cele gătite

Dacă ai o farfurie în care a fost carne crudă sau fructe de mare, nu o folosi pentru altceva până nu o speli în apă caldă cu detergent. Ustensilele şi suprafeţele de gătit trebuie şi ele curăţate.

  • Preparatele marinate în congelator

Nu depozita preparatele marinate în orice colţ al bucătăriei. Păstrează-le la rece până când sunt gata să fie gătite. Nu refolosi saramura pe post de sos. Dacă e necesar, păstreaz-o separat de carnea crudă sau peşte.

  • Găteşte măncarea bine

Foloseşte un termometru pentru mâncare ca să verifici dacă mâncarea a fost gătită corect, încât să dispară orice urmă de bacterii. Hamburgerii trebuie gătiţi la 70°C. Puiul trebuie să aibă în interior o temperatură de 73°C. Alte mâncăruri care sunt parţial gătite la cuptorul cu microunde ar trebui imediat puse pe grătar sau pregătite la aragaz. Mâncarea reîncălzită trebuie să aibă temperatura optimă de 73°C.

  • Nu lăsa mâncarea afară

Este important să dezgheţi sau să ţii la rece mâncarea într-un interval de două ore. Dacă temperature camerei este de peste 32°C , mâncarea nu ar trebui lăsată afară mai mult de o oră.

  • Mâncarea rece ar trebui să rămână rece

Mâncarea care trebuie păstrată rece ar trebui să fie ţinută la 4°C. Feluri precum salată cu pui sau deserturi pot fi depozitate în feigider sau pe un pat de gheaţă. În timp ce gheaţa se topeşte, apa trebuie evacuată şi în locul ei adăugată gheaţă pentru a ne asigura că mâncarea rămâne rece.

 (Ana Maria Nițu)

 

 

 

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel