Categories: Expertul zilei

Alimentele consumate zilnic de la care ne putem îmbolnăvi. Cum să eviți substanțele cancerigene

Alimente pe care le găsim în meniul nostru zilnic conțin compuși cancerigeni, avertizează Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentelor. Este vorba despre nitrozamine, care se formează în timpul procesării sau preparării multor produse.

Cel puțin zece astfel de compuși periculoși pentru sănătate au fost depistați în pește și legume procesate, cereale, lactate și alimente fermentate sau marinate, cacao, bere și alte băuturi alcoolice.

Cele mai mari cantități sunt, însă, în produsele de carne și în mezeluri, pe care ar trebui să le consumăm cât mai rar, avertizează medicii nutriționiști.

Potrivit studiului, cel mai important grup de alimente care contribuie la expunerea la nitrozamine este reprezentat de carne şi produse din carne. Nitrozaminele pot fi găsite şi în alte alimente precum legumele procesate, cerealele, laptele şi produsele lactate sau alimentele fermentate, marinate sau condimentate.

Echilibrarea regimului alimentar prin consumul unei varietăţi mai mari de alimente ar putea ajuta la reducerea aportului de nitrozamine, recomandă EFSA, al cărui studiu va fi prezentat Comisiei Europene care va examina, împreună cu autorităţile naţionale, măsurile necesare pentru gestionarea riscurilor.

Nitrozaminele prezente în anumite alimente pot provoca apariția cancerului. Totodată, ele sunt şi genotoxice, ceea ce însemnă că pot afecta ADN-ul. Potrivit specialiştilor, nitrozaminele formate în tractul gastrointestinal sunt absorbite în sânge la nivelul d 0,1 μg/kg, în funcție de cantitatea de azotați/azotiți ingerați odată cu alimentele sau formați pe cale endogenă.

Aceste substanțe se găsesc, de asemenea, în cantități mici în produsele cosmetice, în tutun și în produsele din latex și cauciuc, cum ar fi covorașele de yoga, prezervativele pentru bărbați și baloane.

Sfatul de bază: Evitați alimentele ultraprocesate

Sfatul de bază al medicului nutriționist Anca Hâncu este acela de a evita pe cât posibil alimentele ultraprocesate. Cum putem face asta? Preparând mâncarea acasă și consumând rar mezeluri și conserve produse industrial.

„Gătirea mâncării în casă ne ajută foarte mult în acest sens și un consum foarte atent din aceste alimente ultraprocesate. Adică foarte rar să consumăm mezeluri, doar ocazional”, a mai spus medicul.

Dr. Hâncu a avertizat la Digi 24 că este sezonul grătarelor și tindem să ieșim mult mai mult și să consumăm produse preparate astfel, la temperaturi foarte înalte, acest mod de preparare crescând riscul dezvoltării altor substanțe nocive.

„Pentru că este sezonul grătarelor, ar fi de menționat și acele hidrocarburi policiclice care apar în momentul în care sunt gătite alimentele la temperaturi ridicate, în aer liber. Se recomandă mai degrabă gătirea la grătarul electric, unde temperaturile nu ajung chiar atât de sus”, a mai spus medicul.

Carnea procesată și riscul de cancer colorectal

„European Food Safety Authority (EFSA) a dat aceste noi recomandări și tocmai este subliniat efectul toxic al nitraților care sunt adăugați pentru procesarea cărnii. Acești nitrați, în momentul în care interacționează cu aminele, ei se transformă în nitriți, interacționează cu aminamide și formează aceste nitrozamine-nitrozamide care au efect cancerigen.

Vreau să vă prezint un mic studiu, care a fost făcut de 22 experți din 10 țări. Au revizuit 800 de studii și au arătat că de fapt 50 grame de carne procesată, dar consumată zilnic, va crește riscul de cancer colorectal, de exemplu, cu 18%. Alte tipuri de cancere al căror risc crește sunt cancerul pancreatic și cancerul de prostată”, a explicat dr. Hâncu.

Deși substanțele care conduc la formarea nitrozaminelor pot fi regăsite în foarte multe produse, și nu le putem evita pe toate, produsele ultraprocesate, care au și o listă lungă de ingrediente, prezintă categoric un risc mult mai mare pentru sănătate.

„Ce putem să știm și cum să facem diferența: un aliment ultraprocesat, un mezel, de exemplu, este evident că va avea mult mai multe substanțe nocive, nitriți folosiți ca și conservanți, spre deosebire de o carne pregătită la cuptor, gătită în casă sau într-un restaurant, unde nu vom mai găsi aceste substanțe”, a menționat medicul.

Recent Posts

Oameni cu abilități excepționale care sfidează limitele umane. Ei fac imposibilul să pară posibil

În lumea noastră, există oameni care par să sfideze limitele umane, demonstrând abilități și proprietăți…

7 minute ago

Beneficiile postului pentru sănătatea fizică și psihică. Ce îmbunătățiri apar în minte și în trup

Beneficiile postului. Postul, o practică veche și profund spirituală, a fost redescoperit recent de știință…

37 de minute ago

Screening-uri și teste medicale de care aveți nevoie în funcție de vârstă

Menținerea sănătății prin screening-uri medicale regulate este esențială pentru prevenirea și depistarea timpurie a bolilor.…

o oră ago

Cele mai bune remedii pentru răceală și gripă care îți stimulează imunitatea. Le poți face singur acasă

Există numeroase remedii eficiente pentru a ameliora simptomele răcelii și gripei. Aceste remedii pot ajuta…

2 ore ago

Horoscop 22 noiembrie. Avertismente pentru Lei și Gemeni: fără călătorii lungi și fără muncă în exces

Horoscop 22 noiembrie. Zi tensionată pentru Scorpioni și extrem de agitată pentru Berbeci. E momentul…

2 ore ago

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de „ghicit în cărți”

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…

12 ore ago

Citeste si: