Usturoiul, supa de pui sau citricele nu sunt numai leacuri babesti pentru tratarea racelii, ci au „avizul” doctorilor pentru a va ajuta sa va vindecati mai repede. In timp ce usturoiul are cantitati mici de arsenic, care ucide microbii, supa de pui contine substante care stimuleaza imunitatea, explica specialistii.
Mancati supa de pui!
Bauta calda, supa de pui va elibereaza caile respiratorii si va da energie prin cantitatea mare de nutrienti pe care o contine. „Carnea are proteine, care ajuta la formarea anticorpilor, acestia fiind, de fapt, niste proteine”, explica Nutriționistul Ștefan Ionuț.
De asemenea, datorita aminoacizilor si altor substante din compozitia sa, supa are atat efect imunostimulator, cat si antiinflamator.
Usturoiul omoara microbii
Contine substante care elibereaza caile respiratorii. In plus, nutritionistii apreciaza ca este un bun antioxidant, care distruge radicalii liberi, vinovati pentru deteriorarea celulelor.
„Prin arsenicul pe care il contine, usturoiul omoara microbii. Arsenicul este un fel de „otrava”, dar in cantitatile din usturoi nu face rau decat agentilor patogeni, nu si celor care il consuma”, spune nutriționistul. Daca suportati cu greu usturoiul, consumati doar cateva bucatele, la maximum 10 minute dupa decojirea lor. Altfel, se oxideaza si isi pierd proprietatile. Poti alterna usturoiul cu o ceapa pe zi.
Evitati alcoolul, beti sucuri de fructe
Daca sunteti raciti, consumati lichide in cantitati mai mari decat de obicei, deoarece febra sau frisoanele duc la pierderea apei din organism. „Puteti bea lichide fierbinti pentru ca orice caldura care vine din afara ajuta la omorarea microbilor. Si febra, de altfel, are acelasi scop”, explica Ștefan Ionuț.
Evitati alcoolul, mai ales cat sunteti raciti. Consumul lui poate slabi sistemul imunitar, avertizeaza expertii. In schimb, beti cat de mult puteti sucuri de fructe facute in casa, deoarece contin multe vitamine si minerale.
Vitamina C din kiwi si lamaie
Aceasta vitamina este esentiala daca sunteti raciti, datorita proprietatilor imunostimulatoare. Aceasta se gaseste in legume si fructe, mai ales in macese, kiwi, mere sau lamaie.
„Puneti in apa plata doua cescute de suc de lamaie proaspat facut si consumati-o peste zi”, va sfatuieste expertul. Cat sunteti bolnav, puteti consuma si un gram pe zi de vitamina C (cinci tablete), chiar daca necesarul obisnuit pentru un om sanatos este de 60 de miligrame. „Vitamina C in cantitati mari nu este toxica, deoarece surplusul se elimina prin urina”, mentioneaza Ștefan Ionuț.