În cursul zilei, un om pierde între 2 şi 2,5 litri de apă prin transpiraţie, necesităţile fiziologice şi respiraţie.
Ştiind că hidratarea este un element fundamental al stării de bine, experţii apreciază că necesarul de apă pentru un adult este de cel puţin 1,5 litri. Însă căldura excesivă face să crească aceste nevoi, aşa că este necesară o hidratare mai substanţială.
Cele mai bogate în apă sunt fructele şi legumele, cu un conţinut de apă între 80 şi 95%. Dintre legume, cei mai ‘burduşiţi’ cu apă sunt castraveţii, cu 97%, urmaţi de salată – 95%, roşii şi dovlecei – 94%.
În privinţa fructelor, campioanele sunt cele cu zeamă – pepenii verzi şi cei galbeni (91%), citricele (85%). Pot hidrata şi fructele mai dulci, caisele şi merele conţinând 86% şi, respectiv, 85% apă. Nucile, avocado, curmalele sunt mai bogate în calorii şi conţin mai puţină apă. Nu este indicată eliminarea lor din alimentaţie pentru că furnizează zaharurile lente, utile pentru efort.
Oricare ar fi forma în care se consumă, proaspete sau pregătite, fructele şi legumele sunt aliaţi nepreţuiţi pe caniculă. Fierberea lor scade totuşi conţinutul de apă, aşa încât se recomandă, pe cât posibil, consumul fructelor şi legumelor în stare crudă.
Potrivit specialiştilor, şi laptele este o soluţie bună de hidratare, conţinând între 80 şi 91% apă (chiar mai mult în laptele degresat). Pe listă mai figurează iaurturile degresate (88%) şi brânzeturile albe (0% materii grase şi 86% apă), hidratarea asigurându-se şi mâncând. De reţinut că iaurturile de băut conţin ‘doar’ 79% apă.
Dintre brânzeturile proaspete, ricotta are cel mai mare conţinut de apă (72,7%). Se recomandă totuşi alegerea unor brânzeturi care să nu fie prea bogate în grăsimi.
Dintre celelalte alimente, peştele conţine o cantitate însemnată de apă, de la 65 la 80%, iar carnea, între 50% şi 70%. Totul depinde de modul de preparare, iar senzaţia de hidratare nu este la fel de evidentă ca în cazul celorlalte alimente. Hidratarea prin proteine se poate realiza cu ouă, un ou crud conţinând 75% apă.
În niciun caz nu trebuie să se uite consumul de apă. Băuturile gazoase şi celelalte sucuri (care nu sunt proaspete) fac plăcere, fără să hidrateze suficient, aşa încât se recomandă evitarea lor în beneficiul apei plate.