Soluția naturală pentru creșterea imunității copiilor și adulților

Alimente pentru imunitate. Probioticele sunt bacteriile „prietenoase” care joacă un rol important în buna funcționare a organismului pe tot parcursul vieții. Contribuie la prevenirea alergiilor la bebeluși.

Stimulează apărarea imunitară a copiilor preșcolari și școlari. Îmbunătățesc funcția sistemului digestiv la vârstă adultă. Ne ajută să luptăm împotriva infecțiilor. Mențin echilibrul microflorei intestinale atunci când suntem nevoiți să urmăm un tratament cu antibiotice. Toate aceste beneficii sunt dovedite științific, probioticele fiind unele dintre cele mai studiate soluții terapeutice la ora actuală. Să aflăm în continuare cum acționează probioticele pentru întreaga familie: de la copii la bunici.

COPII: sistem imunitar puternic

Procesul de formare a microflorei intestinale începe încă de la naștere și continuă în primii ani de viață. Dacă acest proces de colonizare a tractului digestiv nu se face în mod corect, există riscul dezvoltării alergiilor. De ce? Fiindcă sistemul imunitar este perturbat și reacționează la contactul cu unele substanțe (alergene), cărora în mod normal nu ar trebui să le răspundă. Acest fenomen este mai frecvent în cazul copiilor din țările dezvoltate. Din cauza stilului dezechilibrat de viață, microflora acestor copii este mai săracă în specii bacteriene. Iată de ce numărul copiilor cu alergii (dermatită atopică, astm) este în continuă creștere. Acestea sunt concluziile unui studiu prezentat recent de profesorul Antoine Magnan, în cadrul Congresului Francofon de Alergologie. Cercetătorii studiază acum posibilitatea administrării de probiotice și prebiotice în primul an de viață în scopul prevenirii alergiilor.

Cert este faptul că probioticele și-au dovedit eficiența în tratarea diareei la bebeluși și copii. Probioticele refac echilibrul florei intestinale, reducând durata și intensitatea diareei. Practic, în momentul de față, administrarea unui probiotic se aplică la scară largă pentru tratarea diareei infecțioase la copii sau pentru prevenirea diareei asociate tratamentului cu antibiotice.
Reechilibrarea florei intestinale prin administrarea de probiotice și prebiotice aduce încă un beneficiu major pentru sănătatea copiilor. Un studiu coordonat de profesorul Mario Cazzola și prezentat în cadrul unui congres al European Respiratory Society a demonstrat că probioticele Institutului Rosell în asociere cu prebiotice și vitamina C reduc cu 25% riscul infecțiilor respiratorii și gastrointestinale în rândul preșcolarilor și școlarilor.

Adulți: îmbunătățirea digestiei

Probioticele au o acțiune binecunoscută privind îmbunătățirea digestiei. Stresul, alimentația nesănătoasă, fumatul, tratamentele cu antibiotice provoacă dezechilibrul florei intestinale. Acest lucru are un impact serios asupra stării de sănătate, conducând la: infecții repetate, tulburări digestive (diaree, constipație, greață, vărsături), oboseală și stări depresive inexplicabile. Soluția? Administrarea unui supliment pe bază de probiotice, prebiotice și vitamina C, o formulă care acționează sinergic și readuce starea de bine.
În cazul vârstnicilor, probioticele pot deveni un aliat de nădejde contra tranzitului intestinal lent. Se știe că odată cu înaintarea în vârstă, intestinul are tendința de a deveni mai leneș, iar tulburările de tranzit sunt frecvente. Și în aceste cazuri probioticele, în special Bifidobacteriile, acționează la nivelul colonului, ajutând la accelerarea tranzitului lent.

Reguli esențiale în alegerea unui probiotic eficient

Probioticele și prebioticele pot fi administrate împreună sub forma suplimentelor alimentare simbiotice. Pentru a fi siguri că optați pentru un produs eficient, este indicat să țineți seama de următoarele reguli de bază:
– alegeți un produs care conține o cantitate suficientă de probiotice astfel încât să-și facă efectul.
– asigurați-vă că bacteriile conținute sunt conservate printr-o metodă sigură și că rămân vii. Procesul de liofilizare le asigură probioticelor capacitatea de a supraviețui o perioadă lungă de timp și un termen de valabilitate mai mare.
– pentru a vă apăra de infecțiile de sezon, urmați o cură cu probiotice și prebiotice timp de o lună. Un pliculeț cu probiotice și prebiotice luat în fiecare dimineață, înaintea micului dejun, reprezintă un veritabil scut de apărare împotriva virozelor, otitelor sau infecțiilor gastrointestinale.

Alimente pentru imunitate. Surse alimentare de probiotice

Alimente pentru imunitate. Probioticele se gasesc si sub forma naturala, nu trebuie neaparat sa apelezi la cele pe care le gasesti in farmacii, sub forma de capsule – iata ce alimente sunt surse excelente de probiotice!

Iaurtul grecesc – iaurtul grecesc este obtinut prin adaugarea culturilor bacteriene in laptele pasteurizat. Lapele capata astfel o textura mai groasa din cauza acidului lactic produs de bacterii, transformandu-se in iaurt. Iaurtul grecesc contine probiotice, insa asigura-te ca alegi unul fara zahar adaugat intrucat acesta neutralizeaza efectele benefice ale probioticelor.

Chefirul – chefirul este asemanator iaurtului, insa pentru ca este fermentat cu drojdie si mai multe culturi de bacterii, acesta contine o cantitate mai mare de probiotice.

Muraturile – muraturile sunt obtinute prin fermentare, ceea ce inseamna ca sunt bogate in probiotice. Ideal ar fi sa consumi muraturi preparate acasa, nu din comert. Muraturile fara otet, puse in saramura, contin probiotice. Otetul impiedica dezvoltarea culturilor bacteriene benefice.

Un alt avantaj al consumului de muraturi consta in faptul ca acestea sunt sarace in calorii, insa bogate in vitamina K, despre care se stie ca e un nutrient important pentru coagularea sangelui.

Branza – branza de capra si cea de oaie sunt bogate in probiotice. Consuma branza de capra nepasteurizata daca vrei sa beneficiezi de probiotice.

Otetul de mere – otetul de mere contine probiotice asa ca e bine sa il introduci in dieta zilnica. Consuma-l in salate, pe post de dressing.

Laptele batut – laptele batut traditional, preparat in casa, este sarac in grasimi si calorii, insa contine cantitati importante de vitamine si minerale precum vitamina B12, riboflavina, calciul si fosforul, dar si probiotice din belsug.

Varza murata – varza murata este obtinuta prin fermentare, ceea ce inseamna ca, daca nu este pasteurizata, contine si ea cantitati mari de probiotice. Varza murata imbunatateste flora intestinala si are efecte benefice asupra sistemului imunitar. Consuma varza murata preparata in casa, nu ambalata, de la magazin. Varza murata din comert poate fi pasteurizata sau preparata pe baza de otet, ceea ce inseamna ca nu contine probiotice.

Maslinele verzi – apa sarata in care stau maslinele verzi trece printr-un proces natural de fermentare, ceea ce inseamna ca aceste masline contin si ele probiotice benefice.

Introdu aceste alimente care contin probiotice in dieta ta, mai ales daca ai adesea probleme digestive sau intestinale.

Recent Posts

Simptome ale demenței care apar în viața de zi cu zi. Mulți le ignoră până e prea târziu

Deși pierderea memoriei reprezintă deseori un prim semn al maladiei, demența se mai poate manifesta…

2 minute ago

Predicția din 1995 a lui Bill Gates care s-a adeverit: de ce nimeni nu a luat-o în serios

În 1995, când Microsoft era încă o companie emergentă, co-fondatorul acesteia, Bill Gates, a participat…

32 de minute ago

Pacient cu cancer intestinal: ‘Am crezut că am un hemoroid’

Când a fost diagnosticat, Joshua Sanchez suferea de cancer intestinal în stadiul patru. "La început,…

o oră ago

Excelența în medicină, premiată la Gala Capital. Prof. Dr. Vladimir Ciurea, lider și vizionar în neurochirurgia pediatrică

Ajunsă la cea de-a doua ediție, Gala Capital Performers în Sănătate reprezintă un eveniment la…

o oră ago

Zodii care încheie un ciclu karmic greu, care a durat 16 ani. Intră într-o nouă eră a vieții lor

Pluto a intrat în Capricorn pe 1 septembrie și va rămâne acolo până pe 19…

2 ore ago

Mare atenție! Boli netratate care pot duce la cancer: Trebuie obligatoriu să mergem la MEDIC

Cancerele denumite în mod colectiv cancere ale capului și gâtului se dezvoltă de regulă în…

2 ore ago

Citeste si: