Din cuprinsul articolului
Alimente minune care cresc instant IMUNITATEA Sistemul imunitar este linie de apărare a organismului împotriva bolilor. Sistemul imunitar foloseşte un sistem de celule şi substanţe din corp pentru a lupta împotriva virusurilor, bacteriilor dăunătoare şi paraziţilor. Sistemul imunitar puternic înseamnă şanse minime de a ne îmbolnăvi.
Medicul Şerban Damian a spus ce alimentele ajută la stimularea sistemului imunitar.
„Designul sistemului nostru imunitar este foarte complex şi dependent de echilibrul multor factori, nu doar alimentaţia, cu atât mai puţin un aliment sau nutrient specific. Cu toate acestea o dietă echilibrată, combinată cu alţi factori ai unui stil de viaţă sănătos, cum ar fi somnul adecvat şi exerciitile fizice, stimulează cel mai eficient organismul să lupte importiva infecţiilor şi bolilor. Fiecare etapă a răspunsului imun al organismului se bazează pe prezenţa multor micronutrienti. Anumiţi nutrienţi precum vitamina C, vitamina D, zinc, seleniu, fier şi proteine au fost identificaţi ca fiind critici pentru creşterea şi funcţionarea celulelor sistemului imunitar. Alimentaţia joacă un rol important în a determina ce tipuri de microbi trăiesc în intestinele noastre. O dietă bogată în fibre, cu multe legume, fructe, cereale integrale şi leguminoase susţine dezoltarea acestor microorganisme benefice.”, explică medicul Şerban Damian.
Medicul spune că există modalităţi prin care oamenii își pot întări sistemul imunitar pentru a-şi maximiza efectele. S-a demonstrat că abordarea unor diete specifice pot întări răspunsul imunitar al unei persoane. Medicul nutriţionist Şerban Damian vorbeşte despre alimentele pe care ar trebui să le introducem în stilul nostru de viaţă, astfel încât să ajutăm la stimularea imunităţii, dar şi alte sfaturi importante pe care să le introducem în rutina zilnică.
„O dietă corectă include alimente probiotice şi prebiotice. Alimentele probiotice conţin bacterii vii utile, iar alimentele prebiotice conţin fibre şi oligozaharide care hrănesc şi menţin coloniile sănătoase formate de aceste bacterii. Alimentele probiotice sunt chefirul, iaurtul cu culture active vii, legumele fermentate, varza murată, tempeh, ceai kombucha, kimchi şi miso. Pe lista alimentelor prebiotice se află: usturoiul, ceapa, praz, sparaghel, anghinare, banana şi alge marine”, continuă medicul specialist.
Medicul a enumerat o listă cu câteva dintre alimentele ce au stat la baza unor studii ştiinţifice şi care nu ar trebui să ne lipsească din dietă.
Legumele – Orice medic nutriţionist vă va recomanda să mâncaţi legume pentru a vă menţine sănătos. Dar când vine vorba de întărirea sistemului imunitar, legumele bogate în amidon precum cartofii nu sunt menite să vă ajute sistemul imunitar.
Fructe de pădure – pline de antioxidanţi au numeroase beneficii pentru sănătate. Mure, măceşe, fructe de aronia, merişoare şi afine sunt doar câteva dintre cele care pot ajuta la întărirea sistemului nostru imunitar.
Ciocolata neagră – conţine foarte mulţi nutrienţi. Desigur, cu cât ciocolata este mai neagră, cu atât mai bine, dar orice ciocolată neagră de 70% sau mai mare conţine antioxidanţi, fibre, potasiu, calciu, cupru şi magneziu. Verificaţi întotdeauna eticheta pentru a vă asigura că produsul ales are cât mai multe ingrediente naturale. Ciocolata neagră este însă şi bogată în calorii şi grăsimi saturate, aşa că este important să fie consumată cu moderaţie.
Turmeric – Turmericul este un condiment galben folosit la gătit. Este folosit în India de mii de ani atât ca şi condiment, cât şi ca plantă medicinală. Curcumina este principalul ingredient activ din turmeric, care potrivit unor studii, are efecte antioxidante şi antiinflamatorii.
Ghimbir – este folosit un ingredient utilizat atât în prepararea alimentelor cât şi în ceaiuri. Potrivit unui studiu, ghimbirul se pare că ar avea anumite proprietăţi antiinflamatorii şi antioxidante care să ofere anumite beneficii pentru sănătate. Cercetările asupra ghimbirului au mai arătat că poate ajuta la scăderea inflamaţiei, ameliorarea congestiei şi poate calma greaţa şi problemele digestive. Cu toate acestea, studiile sunt în curs de desfăşurare, deci nu se poate afirma cu certitudine beneficiile acestuia.
“Nu vă concentraţi prea mult pe anumite alimente sau suplimente, dar asiguraţi-vă că obţineţi o cantitate suficientă din toţi nutrienţii necesari din alimente sănătoase în dieta dumneavoastră.”, recomandă medicul Şerban Damian.
Usturoiul – utilizat în bucătărie ca şi condiment, usturoiul este bogat în minerale (calciu, magneziu, potasiu) şi în oligoelemente (fier, zinc). Toate aceste elemente contribuie la buna funcţionare a organismului nostru. Studiile în curs de desfăşurare spun că este un antioxidant care ajută la combaterea îmbătrânirii celulelor.
Alimente fermentate – sunt extrem de benefice pentru sănătate. Legumele fermentate precum murăturile, varza murată conţin bacteriile lactice care ne întăresc sistemul imunitar. Uşor de preparat acasă, varza murată este principalul mare aliat.
Citricele – în mod special portocalele, mandarine, lamai şi kiwi care sunt o sursă excelenta de vitamina C. Mai multe studii în curs de desfăşurare au arătat că Vitamina C contribuie la apărarea imună susţinând funcţia celulara şi protejând împotriva stresului oxidativ din mediul înconjurător (radicali liberi şi poluanţi).
Ouă, peşte, cereale integrale – într-un cuvânt surse de proteine. Persoanele vegetariene pot opta pentru cereale şi leguminoase. Proteinele sunt un element constitutiv al ţesuturilor şi organelor corpului nostru, ceea ce le face esenţiale pentru reconstruirea celulelor sănătoase.
Ceai verde –în medicina tradiţională chineză şi indiană, ceaiul verde era folosit pentru a vindeca rănile, pentru a ajuta digestia, pentru a îmbunătăţi sănătatea inimii şi pentru a regla temperatura corpului, potrivit adevărul.ro.
Sunteți gata să explorați tărâmurile enigmatice ale astrologiei și să descoperiți ce semne zodiacale prezintă…
Prințul Harry marchează din nou o diferență radicală între modul în care trăiește și cel…
Mirosul corporal începe, de obicei, cu transpirația, în special în zona axilei și a inghinală,…
Durerea de spate indică cancer în aceste situații. Deși cele mai frecvente cauze sunt leziunile,…
ZODIA care își va schimba radical viața. Nativii dintr-o anumită zodie avea parte de transformări…
Din cuprinsul articolului • „Avem ambiţia ca numărul fumătorilor să scadă substanțial până în 2030”…