Din cuprinsul articolului
Prof. univ. dr. Carmen Dorobăț, medic infecționist, trage semnalul de alarmă la scurt timp după ce a apărut a treia suspiciune de intoxicație cu toxină botulinică la Spitalul Județean de Urgență Slatina.
Medicul infecționist transmite un avertisment , în contextul în care a început postul Crăciunului.
„Urmează o perioadă în care mulți dintre noi vom urma rigorile unui post. În post se mănâncă, în special, fructe, legume, care pot fi în stare conservată. Trebuie să știm că această infecție se ia în special din conserve de pește, dar nu numai de acolo, ci și din zacuscă. Au fost cazuri de îmbolnăviri după consum de zacuscă”, a spus Carmen Dorobăț, medic infecționist.
„Această boală reprezintă o urgență infecțioasă. În primul rând, trebuie să știm că nu debutează cu febră. Apar, de regulă, fenomene neurologice. Pacientul nu mai poate deschide bine ochii, se usucă mucoasa nazală, nu mai poate înghiți în condiții corecte”, a mai zis Carmen Dorobăț la Antena 3 CNN.
Botulismul este o afecțiune rară, dar gravă, cauzată de o toxină care atacă nervii organismului, ale cărei simptome pot pune viața în pericol. Un tip de bacterie numită „Clostridium botulinum” produce toxina.
Botulismul poate apărea ca urmare a contaminării alimentelor sau a unei răni. Poate apărea și atunci când sporii de bacterii cresc în intestinul copilului. În cazuri rare, botulismul poate fi și rezultatul unui tratament medical sau al bioterorismului.
Simptome botulism
”Toxina atacă sistemul nervos central și merge de la simptome minime cum ar fi căderea pleoapelor, persoana nu mai poate deschide ochii, sau cazuri foarte grave în care sunt tulburări respiratorii. O mare problemă este aceea că toate aceste simptome sunt duse de pacient în condiții de afebrilitate. Tratamentul trebuie administrat cât mai repede pentru că boala se agravează prin toxină și o dată eliberată este foarte greu de împiedicat în a-și face efectul. Se folosește serul antibotulinic și terapia antimicrobiană”, a mai explicat prof. univ. dr. Carmen Dorobăț pentru DcMedical.