Sari la conținut

Alimente de care să ne ferim dacă ne dorim dinți albi

O bună igienă dentară este elementul esențial pentru menținerea unui zâmbet alb și frumos, însă nu singurul lucru care influențează aspectul danturii.

Doamna doctor Mihaela Dan, specialist ortodont în cadrul Clinicii Orto-Implant Expert, spune că anumite alimente și băuturi, deși gustoase și chiar sănătoase, pot decolora dinții, astfel că ele trebuie evitate sau măcar consumate cu moderație.

Deși anumite dintre aceste alimente sunt chiar recomandate datorită beneficiilor pe care le aduc sănătății, unele dintre ele pot avea efecte neplăcute asupra dinților, producând colorarea lor, iar pentru purtătorii de aparat dentar fix, colorarea elasticelor transparente din jurul bracketurilor.

Medicii dentiști și ortodonți recomandă consumul lor cu paiul, atunci când este posibil, sau reducerea cantității, în cazul celor dăunătoare:

Sucul de sfeclă roșie

Din ce în ce mai populară mai ales în rândul tinerilor datorită calităților sale benefice pentru sănătate, sfecla roșie colorează dinții sub orice formă ar fi consumată: murată, fiartă sau sub formă de suc.

Fructele de pădure (afine, coacăze etc.)

Un deliciu în fiecare sezon și o sursă puternică de vitamine, fructele de pădure au însă dezavantajul de a colora dinții.

“Deși delicioase, aceste alimente vor colora dinții indiferent dacă sunt consumate întregi, sub formă de suc, jeleu sau gem. Este recomandat să nu le lăsăm să stea în gură prea mult timp și să bem apă după consumul lor, pentru a combate efectul de colorare a dinților. Consumul unui pahar de lapte sau a unei porții de brânză tare poate ajuta, ambele neutralizând acidul și întărind dinții”, spune specialistul otodont.

Turmeric, curry

Pătruns în ultimii ani și în alimentația românilor, odată cu creșterea accesului la informație, a lărgirii orizontului culinar și a dorinței de a încerca gusturi noi, acestea produc o colorare a dinților în galben.

“Din cauza riscului ridicat de colorare a danturii este recomandată limitarea acestor condimente în alimentație sau, atunci când efectele lor benefice pentru sănătate atârnă mai mult în balanță, să combinam consumul lor cu fructe și legume proaspete, care curăță dinții: merele, morcovii, conopida, țelina etc.”, recomandă specialistul ortodont.

Bomboane, acadele cu coloranți

Chiar dacă sunt aprobați pentru consumul alimentar, mulți dintre acești coloranți sunt dăunători nu numai dinților, ci și întregului organism. “În plus, zahărul adăugat duce și la apariția cariilor, prin contactul prelungit cu dinții. Dacă o bomboană de ciocolată este consumată în câteva secunde, o acadea este chiar mai dăunătoare deoarece are contact vreme mult mai îndelungată cu dinții, topindu-se foarte lent”, atenționează doamna doctor Mihaela Dan.

Cafeaua

Foarte frecvent consumată de adulți și chiar și de către adolescenți, cafeaua pătează dinții, din păcate chiar și atunci când este consumată cu lapte.

“Cafeaua conține tanini (polifenoli acizi), care duc la colorarea dinților și, în plus, pentru că este acidă, modifică echilibrul pH-ului gurii, amplificând efectul dăunător al oricăror alte alimente acide consumate ulterior”, spune doamna doctor Mihaela Dan.

Ceaiurile

Foarte sănătoase prin cantitatea mare de antioxidanți, ceaiurile sunt și ele incluse în lista alimentelor care pot colora dinții în gri sau gălbui. În speranța că vor preveni colorarea dinților, multe persoane vor trece de la cafea la ceai, însă și ceaiul conține tanini care vor păta dinții, în funcție de varietatea preferată; cu cât este mai închis la culoare ceaiul, cu atât este mai probabil să păteze dinții.

“Ceaiul este o băutură sănătoasă, dar este posibil să nu fie cea mai bună alegere dacă ne dorim să ne menținem dinții albi și sănătoși. Ceaiul de fructe, verde, negru sau din ierburi – toate pot colora dinții și eroda smalțul dentar în cazul unui consum constant, îndelungat”, atenționează specialistul ortodont.

Sucul de roșii

Roșiile sunt ușor acide. Acești acizi scot cantități mici de calciu din smalț, lăsând microporozități în care se depun mult mai ușor substanțele colorante.

Vinul

Vinul conține tanini și determină scăderea pH-ului oral. Ușoara demineralizare a dinților produsă de acizi și scăderea fluxului salivar pe care o determină (saliva având rolul de a spăla dinții) va favoriza depunerea mai rapidă a substanțelor colorante.

Băuturile acidulate cu coloranți

Cantitatea mare de acizi din toate aceste băuturi produce demineralizarea dinților, favorizând depunerea coloranților și scăzând rezistența smalțului dentar la carii.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel