Sari la conținut

Alimente care susțin sistemul imunitar. Medic: Există un secret astfel încât să nu ne îmbolnăvim

Sursa foto: arhiva Doctorul Zilei

Alimente care susțin sistemul imunitar. Expertul în boli metabolice și nutrișie. Simona Carniciu spune că exista alimente care contribuie la creșterea imunitatii. Potrivit acesteia, există un secret astfel încât să nu ne îmbolnăvim. Iată care este acela.

„Există un secret astfel încât să nu ne îmbolnăvim nici de gripă, nici de răceală şi anume să avem o imunitate pusă la punct.

Pentru asta avem două variante. Prima variantă este vaccinarea, iar cea de-a doua variantă este întărirea imunităţii prin stilul de viaţă. De obicei, avem imunitatea scăzută din cauza stresului, din cauza stilului de viaţă.

Să înţelegem că nu e ca şi cum noi ne putem spori acum imunitatea, ci pur şi simplu putem doar să o aduce la o funcţionare corectă. Adică nu putem îngrăşa porcul în Ajun.

Avem nevoie de o alimentaţie bogată în fructe şi legume, întrucât ele ne ajută să avem o imunitate bună.

La fel de bine şi condimentele, care sunt la fel de interesante din punct de vedere antiinflamator. Sunt 8000 de plante, legume, fructe, care au în compoziția lor probabil de 20-30 de ori mai multe substanțe care acționează în într-un sens benefic pentru noi, care se numesc fitonutrienți.”, a spus Simona Carniciu, vineri, în cadrul rubricii Sfat de Sănătate de la Antena 3 CNN.

Ghimbir și turmeric, două antibiotice naturale

Alimente care conștrui organism rezistent viruși/bacterii, such as carne, lactate, ouă de maximum 2-3 ori/săptămână, supe de pui, care ajută la menșinerea pasajelor nazale libere, sunt alimente cu antibiotice naturale.

„Există și niște antibiotice naturale ca să spun aşa. Vorbim aici de ghimbir, dar şi de turmeric. Într-o limonadă putem pune nişte miere, ghimbir şi puţin turmeric.

Supa de pui este foarte bună, pentru că avem nevoie de proteine, astfel că supa clasică de pui, aşa goală, aduce un plus pentru organism.

Totodată, să nu uităm de mere, să nu uităm de ceapă roșie. Putem să facem o supă de ceapă roșie, care este extrem de bogată în quercitina, ca și merele, în așa fel încât să ne ajute să trecem mai ușor peste boală.

Alimente care te ajută contra răcelii: citrice, sfeclă roșie, usturoi, ardei iute, afine, pătrunjel.

Alimente de evitat în caz de răceală: produse condimentate și acide, alimente bogate în zahar/grăsimi și produsele lactate.

Potrivit medicului, „este foarte important să avem și aceste enzime care ne ajută nu doar la digestie, ci și la multe alte procese care evident sunt o parte a imunității.

Imunitatea trebuie să o vedem ca pe o chestie extrem de complexă. Trebuie să înţelegem că fără un somn odihnitor şi fără reducerea stresului nu facem nimic. Sănătatea înseamnă o viaţă echilibrată.

Mai mult decât atât, usturoiul este un antibiotic natural extrem de bun şi foarte căutat, mai ales în această perioadă.

Truc pentru sănătate

Există un truc pentru usturoi. Acesta trebuie pisat şi lăsat 2, chiar 3 minute la aer, astfel încât să se formeze alicina, care este antibioticul natural. Fără această expunere la aer, adică fără prezenţa oxigenului.

Deci, să lăsăm usturoiul un pic la aer pentru ca acea substanţă să se activeze. Să evităm prăjelile, să evităm consumul de zahăr, dar şi tot ce înseamnă produse făinoase. Acestea sunt un deliciu pentru bacterii şi pentru virusurile care se înmulţesc.”, a mai spus expertul în boli metabolice şi nutriţie, potrivit Antena 3.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel