Din cuprinsul articolului
Pietrele la rinichi reprezintă una dintre cele mai vechi şi mai frecvente probleme de la nivelul aparatului urinar. Numărul persoanelor diagnosticate a crescut constant în ultimii ani, fiind mai frecventă la bărbaţi, comparativ cu femeile.
Calculii urinari sunt depozite de dimensiuni variabile, de consistenţă dură, care se formează în interiorul rinichilor şi au în compoziţie minerale şi săruri acide.
Aceştia se pot elimina spontan, fiind asimptomatici, sau pot fi simptomatici, determinând o durere continuă în regiunea lombară (spatelui), care iradiază în regiunea pelvisului, în funcţie de poziţia calcului în traiectul urinar.
Cele mai frecvente cauze ale apariţiei pietrelor sunt consumul scăzut de lichide sau abuzul alimentar din anumite substanţe. Pentru a evita litiaza renală, se recomandă consumul a minimum doi litri de lichid în 24 ore. Cu toate astea, cantitatea de lichide consumată trebuie însă adaptată condiţiilor de mediu.
Astfel, persoanele care stau la temeperaturi ridicate sau care fac efort fizic important vor necesita cantităţi mai mari de lichide pentru a preveni apariţia pietrelor – deoarece pot pierde multe lichide prin transpiraţie. Când nu se consumă suficiente lichide va creşte foarte mult concentraţia sărurilor minerale din urină şi, implicit, riscul de formare a calculilor.
Alimente care favorizează apariția pietrelor la rinichi
Regimul alimentar influenţează formarea pietrelor. Astfel, concentraţiile crescute de calciu în urină reprezinta un factor de risc. De regulă, se recomandă consumul a circa 1.000 miligrame de calciu pe zi. Produsele lactate sunt bune pentru organism. Acestea sunt bogate în calciu şi ne ajută să avem oase puternice. Chiar și așa, pentru cei predispuşi la pietre la rinichi, calciul în exces în organism nu este indicat. Creşte excreţia de calciu în urină și îngreunează eliminarea reziduurilor şi, binențeles, facilitează apariția pietrelor la rinichi.
Reducerea consumului de sare este foarte importantă pentru pacienţii care dezvoltă pietre ce au în compoziţie calciu. O dietă foarte bogată în proteine – carne de vită, de porc, de pui – poate creşte nivelul acidului uric în urină, favorizând astfel formarea litiazei urice.
Cei care obişnuiesc să bea mai des cafea, ceai sau sucuri acidulate, trebuie să știe că acestea pun presiune pe rinichii și facilitează apariţia pietrelor la rinichi, din cauza cantităţii mari de calciu trimise în urină.
De asemenea, un alt risc la care ne expunem dacă consumăm cafea prea multă este să suferim de insuficienţă renală.
Obezitatea reprezintă un alt factor de risc datorită creşterii nivelului de acizi din urină. Anumite afecţiuni intestinale ce determină diaree pot favoriza formarea pietrelor datorită reducerii volumului urinar.