Sari la conținut

Alimente cancerigene pe care mulți le mănâncă zilnic

Lei iei de la patiseria de la colț sau de la gura de metrou în drum spre muncă. Deși miros îmbietor și au gust delicios, merdenelele cu brânză sau ștrudele cu mere conțin grăsimi cancerigene, avertizează medicii.

”Cea mai proastă alegere când vine vorba de o gustare sunt produsele de patiserie. Merdenelele conțin grăsimi trans care sunt cancerigene”, a spus dr. Ana Maria Iulian, nutriționist.

În plus, amestecul de făină, zahăr, lapte pudră, sare, drojdie, unt sau margarină, ciocolată și aditivi , emulgatori şi potenţiatori de aromă pe care îl conțin produsele de patiserie, este o bombă calorică, plină de grăsimi şi glucide

„Majoritatea patiseriilor folosesc margarina pentru prepararea produselor, iar eu personal evit să consum grăsimi vegetale hidrogenate cum este margarina şi nu recomand nimănui să consume margarină nici nepreparată şi mai ales coaptă, cum se găseşte în pateuri, merdenele şi alte produse asemănătoare”, adaugă medicul nutriţionist Maria Coravu.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel