Din cuprinsul articolului
Alimentația în timpul izolarii și a carantinei impuse de pandemia SARS-CoV-2 trebuie să difere față de modul obișnuit în care ne organizăm mesele, dat fiind faptul că în cele mai multe cazuri, consumul caloric a scăzut substanțial. Cum să nu te îngrași în carantină.
Medic dr. Cristina Spiroiu, medic primar Endocrinologie, supraspecializare Diabet zaharat, nutriție și boli metabolice, competență Osteodensitometrie clinic și Ecografia glandelor endocrine, Secția Clinică Endocrinologie la Spitalul Universitar de Urgență Militar Central “Dr. Carol Davila” a explicat pentru publicul larg care ar trebui să fie alimentația corectă atunci când ne aflăm în izolare sau carantină.
O persoană care stă în casă consumă aproximativ 25kcal/kg de greutate corporală. Față de consumul caloric al unui om cu activitate fizică medie (apoximativ 30kcal/kg), diferența e mai mică de 20%. Prin urmare rația calorică ar trebui redusă cu aproximativ o cincime, adică porțiile ar trebui sa fie cu 20% mai mici.
Asta e teoria, dar sunt multe aspecte particulare. Oamenii foarte activi, care anterior efectuau muncă fizică sau mergeau peste 10 km/zi probabil că vor avea probleme mai mari în păstratea greutații daca stau în casă și nu micșoareaza porțiile. Pe de altă parte, cei cu muncă sedentară și care iși petreceau cea mai mare parte a timpului liber pe canapea, în fața televizorului, nu vor sesiza o mare schimbare. Partea buna e că cei activi vor fi mai motivați sa faca mișcare acasă sau să iasă să facă sport, pentru că acest tip de activitate e înca permis, chiar dacă parcurile sunt închise și sălile de sport s-au închis și ele de câteva săptămâni.
Consumul caloric în cursul efortului fizic nu este foarte mare, de ordinul a 200-400kcal pentru 30 de minute, dar este suficient pentru a reface echilibrul. Din fericire consumul de energie este proporțional cu foamea, așa ca organismul se autoreglează. Daca stai nu ți se face foame. Dar ți se face uneori poftă, din pacate. În condiții de stres unii oameni dezvolta tulburări de comportament alimentar. Aceștia au tendința de a mânca în exces – de obicei alimente care le fac plăcere precum dulciuri, chipsuri, alune și alte lucruri bune de ronțăit – nu de foame, ci pentru a se recompensa sau consola. Când bucuriile obișnuite ale vieții devin inaccesibile, bucuria unui desert apetisant e foarte la îndemana.
Ce putem face ca să nu ne îngrașăm?
Ar fi niște soluții. Putem reduce aportul de calorii micșorând porțiile și mâncând exact ce obișnuiam sa mâncăm înainte. Pentru cei care mâncau pe fuga semipreparate sau alimente procesate din magazine, faptul că au mai mult timp liber e o oportunitate pentru a găti singuri. Mâncarea gătită în casă e mai săracă în calorii și mai sănătoasă.
Ciorbele și supele ar trebui sa nu lipseasaca din meniu. Au calitatea de a conține semnificativ mai puține calorii fața de felul principal, iar prin volumul mare păcălesc corpul și induc mai repede sațietea, adică ne săturăm mai ușor. Nelipsite ar trebui să fie și salatele și fructele, sarace în calorii dar bogate în neprețuite vitamine și minerale.
Ar mai fi de ajutor să ne căutam endorfinele – hormonii care produc fericirea – nu în ceva de mâncare ci în activități care ne fac plăcere, sport, dragoste. În ultimă instanță cîteva kilograme în plus nu sunt o tragedie. Pentru a ieși cu bine dintr-o încercare grea e chiar un preț rezonabil. La urma urmei e important să ramânem sănătoși și sa îi avem în continuare pe cei dragi alături.
Ce să mâncăm să fie organismul mai puternic?
Organismul va fi puternic dacă mâncăm sanatos. Ar trebui să păstrăm bunele obiceiuri de a mânca fructe și legume, proteine de bună calitate – cum sunt cele din branză, ouă, carne, pește. Duciurile și făinoasele, care conțin multe calorii și puține elemente nutritive valoroase, ar trebui să fie limitate. Legumele și fructele sunt bogate în vitamine, iar vitamina C conferă o oarecare protecție în fața infecțiilor virale. Vitamina D, necesară pentru un răspuns imun sănătos, nu se găsește în cantități semnificative în alimente, iar rezervele obținute prin expunere la soare sunt de obicei la nivel redus la începutul primaverii.
De aceea ar trebui să luăm vitamina D, mai ales dacă nu am făcut acest lucru pe timpul iernii. Alcoolul ar trebui consumat cu măsură. Dealtfel consumat de unul singur, fara prieteni, își piede mult din farmec. Chiar dacă nu e ceva legat de mâncare, ar fi un moment bun ca fumătorii să se gândească la abandonarea fumatului, căci este un factor de risc pentru infecția cu coronavirus (printre altele).
Ce sa mâncăm când ieșim afară?
Greu de zis, nu cred că există vreo rețetă. Cam ce mâncăm de obicei. Dacă mergem la muncă chiar nu e nicio diferență. Dacă ne luăm ceva de mâncare la lucru, ar trebui să fie ușor de mâncat în condiții igienice. Dar dacă ne gândim ce mâncam cand o să ieșim afară de tot – adică atunci când momentul va fi depășit – probabil că vom face toți un mare chef, conchide medicul Spitalului Universitar de Urgență Militar Central DR CAROL DAVILA, dr. Cristina Spiroiu, medic primar Endocrinologie, supraspecializare Diabet zaharat, nutriție și boli metabolice.