Din cuprinsul articolului
Alexandru Rafila, ministrul Sănătății, a declarat la începutul acestei săptămâni, că până la jumătatea acestui an se vor vedea lucrări efective la cele trei spitale regionale – de la Iaşi, Cluj şi Craiova, la ultima dintre cele trei investiţii fiind recuperat decalajul de aproximativ 6 luni care exista faţă de celelalte două, transmite News.ro.
De asemenea, amenajarea efectivă a terenului va începe, cel mai probabil prima dată la Spitalul Craiova.
„Mă bucur că a fost recuperat decalajul, iniţial era un decalaj de circa şase luni, între Iaşi, Cluj şi Craiova, în sensul în care Craiova era puţin rămas în urmă. Craiova a recuperat pentru că nu au existat contestaţii (…)
Până la jumătatea acestui an veţi vedea lucrări efective la cele trei spitale. Ele au un termen de execuţie de 48 de luni”, a declarat Alexandru Rafila.
Spitalul Regional de Urgenţă Craiova va avea 807 paturi, 6 centre medicale, ambulatoriu de specialitate, heliport și spații dedicate pentru dezvoltarea profesională a medicilor și asistenților.
Obținerea autorizațiilor a fost posibilă datorită colaborării dintre ANDIS, Primăria Municipiului Craiova, Ministerul Sănătății, Direcția de Sănătate Publică Dolj și furnizorii de utilități.
De ce nu a construit România spitale în ultimii ani?
Întrebat de ce România nu a fost în stare să construiască spitale în aceşti ani, ministrul Sănătăţii a răspuns:
”Cred că din acelaşi motiv pentru care nu am construit autostrăzi. Este exact acelaşi motiv. Ne-am blocat fie în achiziţiile de achiziţie publică, fie termenele care trebuiau respectate pentru utilizarea banilor europeni nu au fost respectate”.
În acest context, Alexandru Rafila a admis că ”probabil că am pierdut fonduri europene”.